Dispariţia cabinelor telefonice: semn că epoca pre-numerică s-a încheiat

cabine_0.jpg

Cabină telefonică în Franţa
Cabină telefonică în Franţa
Image source: 
credit foto: Jonathan Macagba/Getty Images

În Franţa, începînd cu data de întîi ianuarie au ieşit din peisajul urban cabinele telefonice. Expresii ale “erei pre-numerice”, ele oricum intraseră în declin în ultimii 20 de ani. Acum însă devin obiecte de muzeu, sau simple amintiri nostalgice, pentru cei care le-au folosit. Matei Vişniec face parte dintre "nostalgicii" acestor "fosile ale preistoriei numerice" (ca să folosim o expresie dintr-o depeşă a Agenţiei France Presse).

Ei bine, da, recunosc, chiar dacă în ultimii zece sau chiar cincisprezece ani nu cred că le-am mai folosit, îmi pare rău că aceste cabine ies din circuitul vizual. Ele jucau un anumit rol în spaţiul urban, erau, într-un fel, misterioase şi intime.

De cîte ori un am stat la coadă, pe la începutul anilor 90, aşteptînd ca o cabină să se elibereze… Intr-un fel îmi va lipsi şi gestul acela special, de a te aproviziona cu monezi cînd mergi să dai un telefon (iar mai tîrziu cu cartele magnetice). Am mai prins şi cabine dotate cu nişte mari şi voluminoase anuare telefonice, unde puteai căuta, cu răbdare, un nume şi un număr. Iată o epocă într-adevăr care se încheie. Personal am asistat la dispariţia locomotivelor cu aburi, a maşinilor de scris mecanice… Cabinele telefonice se înscriu pe lista pierderilor cultural-emoţionale ireparabile.

In 1997 existau în Franţa în jur de 300 000 de cabine telefonice. Anul trecut mai erau recenzate vreo 15 000. In prezent, doar în cîteva zeci de sate, care nu sunt acoperite de reţeaua telefoniei fără fir, au mai rămas astfel de vestigii. Nu este exclus ca un tip de turism să se dezvolte în jurul acestor “supravieţuitoare”… Pentru generaţia tînără, cabina telefonică va deveni un fel de ciudăţenie tehnologică, monstru urban greu de identificat, bun de pus ca decor în filmele de epocă.

Ele dispar şi în alte ţări, precum Germania, Statele Unite, Japonia. Dezastrul este deci general… Aflu însă că la Postdam, lîngă Berlin, a fost creat un fel de cimitir de cabine telefonice. Amatorii de astfel de vestigii pot trece pe acolo, din sentimentalism, ba chiar pot să şi cumpere cîte o cabină. Incep să mă gîndesc serios să achiziţionez una şi să mi-o instalez, cînd voi ieşi la pensie, în grădina mea de la Rădăuţi. In felul acesta îmi voi putea bea cafeaua dimineaţa contemplînd cabina telefonică şi mai ales gîndindu-mă la miile de cuvinte, exclamaţii, conversaţii şi emoţii care au emanat din ea.

Chiar şi aruncate la pubela istoriei, cabinele telefonice sunt niste recipiente ale memoriei, nişte martori unici ai unei aventuri umane tulburătoare.

195

Facebook comments