Cărţile de colorat pentru adulţi, o modă care a prins rădăcini în Statele Unite

carti_de_colorat.jpg

Image source: 
www.tullahomanews.com

Milioane de americani au adoptat o nouă modă venită din Europa: cărțile de colorat pentru adulţi. Moda a prins atât de bine şi de repede încât acum s-au organizat deja zeci de ateliere în biblioteci publice sau la domiciliu.

Rafturi întregi din librăriile din New York sunt consacrate acum albumelor pentru adulți, cuprinzând simboluri mandala, peisaje urbane, fluturi și flori, toate având misiunea să elimine stresul. Adulții pot colora "pădurea fermecată", "grădina secretă" sau subiecte biblice, precum și cuvinte fără perdea, aceasta din urmă fiind o tendință înregistrată în ultima vreme. Site-ul Amazon comercializează şi el deja sute de albume de colorat pentru adulți, dintre care nouă figurează în prezent printre cele mai vândute 20 de cărți. Amatorii de colorat își postează creațiile pe Facebook sau Pinterest și își dau sfaturi. De asemenea, au apărut şi primii experți care explică pe internet cum se pot organiza acasă ateliere de colorat. France Presse a încercat să afle de ce a prins aşa de bine această modă...Ei bine, "coloratul este un mod de destindere", a explicat Linda Turner, terapeută prin artă din Manhattan. Artista mai spune că, spre deosebire de copii, care sunt gata să facă mereu experiențe, adulții au probleme în a-și exprima creativitatea şi aici ajuta enorm aceste albume de colorat.

În 19 unități din Manhattan ale New York Public Library, biblioteca municipală, dar și în Bronx și Staten Island, au fost organizate din luna octombrie ateliere de colorat, unele dintre ele fiind săptămânale. "Oferim spațiu și materiale iar acest lucru le permite oamenilor să socializeze cu prietenii sau să se întâlnească cu oameni noi. Este ușor, nu trebuie un talent deosebit pentru a participa la ateliere, iar organizarea lor nu costă mult. Este ceva ce ați făcut când erați copii și despre care aveți amintiri plăcute", explică un specialist în programele pentru adulţi ale bibliotecii Kelly Yim-Foulke.

Dar cine colorează ? În primul rând vârstnicii și mai ales femeile, însă coloratul permite și proiecte între generații, reunind adulți, adolescenți și copii, mai spune Kelly Yim-Foulke. Indiferent însă cine caută să scape de stres prin această metodă, specialiştii avertizează că aceasta nu este o terapie propriu zisă şi persoanele care au nevoie de atenţia terapeuţilor nu trebuie să ignore problemele cu care se confruntă.

În fine, France Presse spune că istoria cărţilor de colorat pentru adulţi e destul de veche şi acum, practic, doar a reînviat : primul album de colorat pentru adulţi vândut în Statele Unite datează din 1961. De atunci, au mai apărut şi alte albume, toate fiind satirice și luând în derâdere moravuri sau chiar pe președintele Kennedy.

1024

Facebook comments