Mircea Mocanu, șeful OIM în România: “Practica a demonstrat că împărțirea refugiaților și nu gruparea într-o anumită zonă duce la o mai bună integrare “

refugiati_mocanu.jpg

4837 de imigranti ar urma sa ajunga in Romania in urmatorii doi ani
4837 de imigranti ar urma sa ajunga in Romania in urmatorii doi ani

Consiliul European se întruneşte în reuniune extraordinară, pentru a dezbate planul de distribuire a încă 120.000 de refugiaţi şi măsuri generale privind imigraţia.  Ieri, miniştrii de Interne ai statelor membre au aprobat  sistemul controversat propus de Comisia Europeană privind impartirea imigrantilor.  

Romaniei ii revin 4837 de persoane, care  vor fi relocate din Grecia si Italia. Acestea vor sosi succesiv, pe o perioada de doi ani. In primele trei luni vor sta in cele 6 centre de primire existente deja in tara. Pana sa primeasca statutul de refugiat ei beneficiaza de 100 de lei de persoana, pe luna, dupa obtinerea acestei calitati suma ajunge la 550 de lei.

Cine se va ocupa de selectarea acestor oameni, cand vor incepe sa soseasca in Romania, ce drepturi dar si ce obligatii au odata ajunsi in tara noastra, am discutat cu Mircea Mocanu, directorul biroului Organizatiei Internationale pentru Migratie din Romania

M.M. Cei mai multi dintre acesti oameni vor solicita azil deci ii vom numi solicitanti de azil dar in primul rand ei sunt migranti. Ulterior, dupa analizarea solicitarii de azil ei vor primi o forma de protectie in tarile de destinatie, cea de refugiat sau cea de tolerat. Noua ne vor fi repartizati imigranti ajunsi in Italia si Grecia si care in momentul de fata nu pot fi procesati de tarile respective, fiind un numar foarte foarte mare. Asa ca solicitarea acestor doua state catre celelalte tari membre este de a prelua o parte din acestia si de a derula procedura de identificare si procesare a solicitarilor de azil, urmand ca fiecare tara care preia cota respectiva sa decida daca le ofera oamenilor o forma de protectie sau ii va returna in tara de origine.

 

Rep: care e diferenta intre un refugiat si un tolerat?

M.M. Cei care primesc statutul de refugiat intr-un stat membru al UE au in principiu cam aceleasi drepturi ca si cetatenii tarii respective. Primesc dreptul de a lucra, de a beneficia de asistenta sociala, primesc consiliere in gasirea unei locuinte, unui loc de munca…

 

Rep: Avem o data estimativa cand ar putea incepe sa soseasca acesti oameni in Romania si daca vor intra treptat sau toti odata?

M.M. Indiferent de numarul lor, aceste persoane vor veni in Romania esalonat, numarul va fi determinat de Inspectoratul general pentru Imigrari si vor ajunge la noi in urmatorii doi ani. Deci riscul de a bloca sistemele si mecanismele de procesare in Romania este limitat tocmai pentru ca venirea lor se face treptat, in functie de capacitatile noatre de procesare.

 

Rep. Cine e responsabil cu transportul lor si pe cheltuiala cui se face aducerea in tara a acestora? Suporta cheltuielile Grecia si Italia sau Romania?

M.M. Comisia Europeana. In acest moment se discuta despre alocarea a 500 de euro pentru fiecare persoana, bani care vor fi folositi atat pentru procesarea inainte de plecare, pentru transportul persoanei respective cat si pentru procesarea in momentul aterizarii.In cele mai multe cazuri acest proces, transferul din diverse tari spre tara de destinatie, este derulat de Organizatia Internationala pentru Migratie. Ulterior, tara–gazda are obligatia de a procesa si de a da un raspuns persoanelor respective. Si daca aceste persoane nu primesc o forma de protectie, ele vor fi returnate in tarile de origine.  

 

Rep. Ii selecteaza autoritatile din Grecia si Italia pe cei care vor ajunge la noi sau cine se ocupa de acest proces?

M.M. Autoritatile din cele doua tari impreuna cu responsabilii locali si internationali  fac o analiza initiala, grupeaza persoanele respective tinind cont si de relatiile familiale, si de eventuale legaturi de rudenie sau prietenie pe care acestea le-ar avea in tarile unde urmeaza sa ajunga, astfel incat sa faciliteze integrarea acestora.

 

Rep.  Cand ajung in Romania sunt repartizati exclusiv in zonele unde sunt centre pentru imigranti sau nu neaparat?

M.M. Intr-o prima faza, cel putin in primele 3 luni pana cand primesc o forma de protectie, sunt repartizati in cele 6 centre din tara. Dupa  aceea, acestia pot fi repartizati localitatilor unde isi doresc sa mearga sau aleatoriu spre localitati care au posibilitatea, mai ales economica, sa absoarba acesti imigranti.

 

Rep. Dar pentru o mai buna integrare domnule Mocanu cum ar fi bine sa se intample daca nu exista deja o regula, e mai bines a stea toti la un loc sau sa fie despartiti in diverse zone din tara?

M.M. Practica a demonstrat ca  impartirea lor si nu gruparea intr-o anumita zona duce la o mai buna integrare a acestora. Pe de alta parte implicarea atat a autoritatilor locale cat si a comunitatii este foarte importanta.  Invatarea limbii tarii de destinatie este primul pas in identificarea unui loc de munca. Ulterior comunitatile trebuie sa acorde timp de un an sau chiar doi orice ajutor necesar si disponibil pentru a ajuta la integrare acestora, fie ca vorbim de acces la informatii legate de serviciile sociale disponibile, locuri de munca, socializare si acceptare in comunitate.

 

Rep. Deci primesc consiliere in gasirea unei slujbe, primesc si consiliere psihologica domnule Mocanu pentru ca foarte multi din acesti oameni vin din zone devastate de razboi.

M.M.  Absolut. Prin fondul azil si migratie pus la dispozitie de Comisia Europeana vor primi consiliere din partea organizatiilor internationale, locale, organizatiilor neguvernamentale care activeaza in domeniu.

 

Rep.  Ce drept de circulatie au acesti oameni? Stau numai in tabere sau se pot plimba si prin localitatile respective, cum se intampla lucrurile?

M.M.  La nivel general se cunoste foarte putin ce drepturi au aceste persoane. Daca solicita azil, pe durata procesarii solicitarii acestia au dreptul de a iesi din centrele  unde locuiesc inclusiv dreptul de a sta cu rudele in localitatile limitrofe, cu acordul Inspectoratului general pentru Imigrari.

 

Rep.  Sunt paziti in acele centre?

M.M.  Nu, nu sunt detinuti in acele centre. Sunt facilitati deschise.

 

Rep.  O ultima explicatie, Mircea Mocanu, ce se intampla daca o persoana repartizata in Romania pleaca din tara cu intentia de a ajunge de exemplu in Germania. Il mai aduci inapoi, mai e responsabilitatea tarii din care a fugit?

M:M. Este dreptul oricarei persoane care a primit statutul de refugiat sa plece din Romania. Poate calatori si poate solicita drept de munca in oricare stat membru. Daca insa persoana in cauza a parasit tara inainte de a primi statutul de refugiat si este identificata in alta tara, va fi returnata Romaniei. 

 
Un interviu cu Mircea Mocanu, seful biroului OIM in Romania