Istoric: “Nu întrevăd o soluţie pentru Ucraina. Probleme vor persista” (Exclusivitate RFI)

richard.jpeg

Richard Wortman

Richard Wortman este profesor de istorie a Europei la Universitatea Columbia din New York. Specializat pe istoria Rusiei, el este autorul a numeroase texte de referinţă, printre care se cuvine citată lucrarea în doua volume SCENARII DE PUTERE: MIT ŞI CEREMONIE ÎN MONARHIA RUSĂ, considerată cea mai bună analiză occidentală a ţarismului.

Richard Wortman, ale cărui prime texte academice, din anii 1960, aveau ca subiect istoria legală şi intelectuală a Rusiei Imperiale, urmăreşte cu mare atenţie, nu doar strict academică, evenimentele care se petrec în Ucraina.

R.W. Un istoric al Rusiei, ACEST istoric al Rusiei, vede o continuare a unei crize ale cărei origini se pierd în negura istoriei. Se gîndeşte la veacul al XVII-lea, cînd Ucraina de astăzi s-a scindat, divizîndu-se apoi încă o dată cînd Polonia s-a farîmiţat, malul drept al Niprului fiind anexat de către Imperiul Rus, unde a rămas sute de ani.

Rep: Care este locul Ucrainei, al ucrainienilor, în istoria intelectuală şi culturală a Rusiei?

R.W. În sfera politică, şi într-o bună parte a celei intelectuale, ucrainienii au fost socotiţi ruşi. La începutul secolului al XX-lea, ponderea ruşilor în Imperiu era ceva peste 40%, ucrainienii reprezentînd 15-20%. Logic, dacă ucrainienii n-ar fi fost consideraţi ruşi, atunci ruşii ar fi fost minoritari în imperiul pe care-l guvernau. Ruşii afişau o anume superioritate faţă de ucrainieni, a căror limbă o clasau un dialect al rusei. Abia la începutul secolului al XX-lea, dupa revoluţia din 1905, naţionalismul ucrainian a căpătat forţă şi s-au conturat mai întîi autonomismul şi apoi mişcarea de independenţă. Şi în zilele noastre, mulţi ruşi, chiar unii pe care-i cunosc personal, şi-au păstrat aerul condescendent faţă de ucrainieni, iar ucrainienii, în special cei din partea vestică, îi privesc pe ruşi cu amar şi ură. Ambele fenomene sunt adînc înrădăcinate, şi nu prea sunt semne că o să dispară.

Rep: Sentimente complicate, născute dintr-o istorie complicată. Kievul şi Moscova, cu o bună doză de Bruxelles şi Washington ce-i drept, dar în esenţă Kievul şi Moscova. Cele două mari centre ale lumii slave se află încă o dată într-o relaţie încîlcită. Care sunt antecedentele acestei relaţii?

R.W. Istoricii ucrainieni, cei naţionalişti, consideră Kiev-ul străvechi, cel din secolele IX-XIII, drept temelie a Statului Kievean, în vreme ce istoricii ruşi îl văd ca pe o întruchipare timpurie a Marelui Stat Rus. În acea epocă, Moscova era un oraş marginal. Mai tîrziu, ea a devenit capitală de cnezat, în vreme ce Kiev-ul, care fusese jefuit de Mongoli, intra într-o lungă perioadă de declin, din care nu şi-a revenit nici la sfîrşitul secolului al XIX-lea, cînd majoritari în Kiev erau polonezii, amestecaţi cu litunianieni, ruşi şi ucrainieni, aceştia din urmă alcătuind o distinctă minoritate. Abia la sfîrşit de secol XIX--început de secol XX devine Kiev-ul urbe ucrainiană. După revoluţia din 1905, destrămarea Imperiului Ţarist şi războaiele civile, Kiev-ul atinge statutul pe care-l are astăzi. Sub sovietici devine capitală de republică unională, regimul comunist încurajînd pînă la un punct afirmarea unor identităţi naţionale înlăuntrul federaţiei.

Rep: Aşa cum spuneaţi mai devreme, istoricul se gîndeşte, urmărind desfăşurările de astăzi, la secolul al XVII-lea, mai precis la anul 1654. Ce s-a întîmplat atunci?

R.W. Liderii cazacilor, nucleul sistemului politic ucrainian, atîta cît exista, şi proeminenţi în rîndul nobilimii ucrainiene, au apelat la Moscova, au căutat sprijin acolo pentru a-şi asigura independenţa faţă de Polonia. Li s-a garantat un anumit grad de autonomie, însă aceasta avea să fie şubrezită treptat în următoarea sută de ani şi apoi eliminată cu totul sub împărăteasa Ecaterina.

Rep: Ucraina se afla, ca şi astăzi, într-un punct de confruntare geostrategică. Complicate jocuri de interese militare, economice şi etnico-regionale, au determinat o parte a clasei conducătoare ucrainiene să pactizeze cu Moscova împotriva Poloniei, adică a Vestului, cu rezultate pe termen lung pe care tocmai le-aţi menţionat.

R.W. Sunt ecouri, pentru că avem de-a face încă o dată cu Estul ucrainian favorabil Rusiei, şi cu Vestul ţării,-- Kiev, vestul Niprului, Liov, acele părţi care au aparţinut monoarhiei austro-ungare,-- la fel de fascinat de Europa ca şi cealaltă parte, dar ale cărui eforturi concrete de a se alătura Occidentului sunt mult mai pronunţate.

Rep: Cuvîntul care parcă domină orice rezumat de istorie a Ucrainei este "haos". Mereu în furtună, între imperii şi etnii, fatalmente între Est şi Vest, cei doi poli magnetici ai sufletului slav şi istoriei ucraniene. Evenimentele curente sunt, cred, încă o manifestare a acestei realităţi, un punct culminant al acestei istorii.

R.W. Încă o manifestare. Un punct culminant, mă îndoiesc. Cred că problemele vor persista, nu întrevăd o soluţie. Dacă lucrurile s-ar petrece logic în istorie, şi nu se petrec, atunci Ucraina ar trebui împărţită în două de-a lungul Niprului, cu un stat reprezentînd vestul, în vreme ce estul s-ar alipi Rusiei. E clar că asta n-o să se întîmple, nu ştiu pe nimeni care să sugereze aşa ceva, dar asta ar fi soluţia cea mai logică.
 

Istoricul Richard Wortman intervievat de corespondentul RFI în SUA Radu Tudor