Foşti oficiali americani participă la un joc de simulare a unui atac cibernetic masiv împotriva SUA

000-was895712-0-20100216182050.jpg

O încăpere a hotelului Mandarin Oriental din Washington e amenajată ca sala de criză care se află la subsolul Casei Albe (Photo: AFP/Paul Loeb)

Experimentul, intitulat "Cyber ShockWave" (Unda de şoc cibernetică) este organizat de grupul independent de studiu al politicii americane, Bipartisan Policy Center (BPC), şi îi are în prim plan pe foşti oficiali americani din domeniul securităţii. O încăpere a hotelului Mandarin Oriental din Washington va fi amenajată ca sala de criză care se află la subsolul Casei Albe şi în care preşedintele american, consilierii săi pentru securitate şi membrii administraţiei sale se reunesc în general în momente de criză.

Experimentul, intitulat "Cyber ShockWave" (Unda de şoc cibernetică) este organizat, marţi, de grupul independent de studiu al politicii americane, Bipartisan Policy Center (BPC), şi îi are în prim plan pe foşti oficiali americani din domeniul securităţii.

O încăpere a hotelului Mandarin Oriental din Washington va fi amenajată ca sala de criză care se află la subsolul Casei Albe şi în care preşedintele american, consilierii săi pentru securitate şi membrii administraţiei sale se reunesc în general în momente de criză.

Printre participanţi, fostul secretar pentru Securitate Internă al lui George W. Bush, Michael Chertoff, va juca rolul Consilierului pentru Securitate Naţională (NSA), iar fostul director al comunităţii americane de informaţii (DNI), John Negroponte, va fi secretar de Stat.

Ei vor intra în rolul administraţiei americane şi vor fi nevoiţi să acţioneze astfel încât să anihileze efectele unui atac cibernetic de amploare.

Realizatorii experimentului ţin secret scenariul atacului. "Vom avea toate aceste ecrane cu informaţii care cad", a ţinut doar să precizeze un reprezentant al Bipartisan Policy Center. "Membrii administraţiei vor trebui să acţioneze aşa cum ar face-o într-o situaţie reală", a precizat unul dintre organizatori. Totodată se va urmări şi coordonarea cu sectorul privat, a mai epxlicat oficialul american.

Cyber ShockWave a fost realizat cu ajutorul fostului director al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), Michael Hayden.

Experimentul va fi filmat şi difuzat ulterior de postul de televiziune CNN.