Cod Galben de furtună… în pahar

cod_galben_furtuna_pahar.jpg

Nori deasupra unui bloc din Drumul Taberei, 20 septembrie 2017 (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)
Nori deasupra unui bloc din Drumul Taberei, 20 septembrie 2017 (Foto: RFI/Cosmin Ruscior)

“Nimeni nu ajunge acasă înainte de șapte”. Vocea calmă a doamnei din autobuzul 282, care vorbea la telefon, în timp ce era prinsă în trafic mi-a atras atenţia. Am aruncat o privire pe geam şi mi-am dat seama câtă dreptate avea.

Toată lumea a aflat în cursul zilei de miercuri că-n Bucureşti vine prăpădul! Până şi fiica mea, în vârstă de opt ani, care m-a sunat de două ori când eram la serviciu, ca să-mi spună că se închid şcolile la ora 17 şi să ajung mai devreme acasă, că vine furtuna.

Spre dezamăgirea fetei, nu doar că nu am plecat mai devreme de la serviciu,  dar am reuşit cumva să plec chiar mai târziu decât de obicei. Odată ajuns în staţia tramvaiului 41 de la Caşin, am văzut o masă de oameni pe refugiu, care făceau poze cu telefonul mobil. Fotografiau coada de tramvaie oprite unul după altul până la Piaţa Presei. Mda, tocmai acum… Iar cine e “patruşunist” ştie că dacă se blochează tramvaiul, n-ai cu ce să ajungi acasă.

M-am decis să o iau pe o rută ocolitoare, care avea să-mi lungească drumul de la 30 de minute la o oră şi jumătate. Am urcat într-un autobuz 282, unde oamenii păreau deja resemnaţi în faţa furtunii cu care fuseseră ameninţaţi toată ziua.

“Mai bine să te prindă furtuna la serviciu, decât în trafic. Nimeni nu ajunge acasă înainte de șapte”, spune o doamnă care vorbeşte la telefon. Mă uit pe geamul autobuzului şi-mi dau seama câtă dreptate are.

Un suporter vesel, rătăcit într-o stație de autobuz pe lângă stadionul de rugby “Arcul de Triumf” vede prins în trafic autocarul FCSB şi începe să strige în gura mare, agitându-şi mâinile în aer: “Haide, Steaua! Haide, Steaua!”.

În autobuz, o altă doamnă joacă liniștit pe telefon un joc cu biluțe colorate. Un metru mai încolo, un tânăr vorbeşte la mobil: “E oribil, frate, nu știu când ajung, depinde ce găsesc la Aviatorilor!”.

După ce că am plecat mai târziu decât trebuia de la serviciu şi am luat-o şi pe o rută ocolitoare, am mai şi uitat să cobor din autobuz la Aviatorilor. Am mai mers o staţie până la Piaţa Dorobanţi, unde era un haos de nedescris. Dacă o luam pe jos, ajungeam înaintea autobuzului.

Pe marginea drumului, doi turişti străini după toate aparenţele, îmbrăcaţi în culori cam neinspirate (unul avea tricou albastru şi pantaloni verzi) încearcă fără succes să-l convingă pe şoferul unui taxi cu beculeţul verde aprins pe maşină să-i ducă undeva. Taximetristul îi refuză acru. Mai fac o încercare la următorul taxi, unde scena se repetă. Ce le-or fi spus cei doi şoferi? Clasicul “Mă retrag în Balta Albă”? Sau poate mult mai cunoscutul “Aştept pe cineva”…

Într-un final, ajung în Drumul Taberei. Mă opresc înainte la un supermarket shop&go, ca să iau nişte fructe. Înăuntru, lume multă, agitată şi câteva rafturi goale. Mai ales cele cu seminţe şi pufuleţi. “Bucureştenii or sărbători furtuna cu ronţăieli”, îmi zic în gând. Coada ajunge până în spatele magazinului. Casieriţele strigă pe un ton poruncitor, ca la armată: “Înaintaţi!”.

Ies din magazin şi o iau pe jos spre casă. Pe cer încep să se adune nori negri, ameninţători. Din când în când, câte un fulger luminează cartierul deja întunecat. Trec pe lângă o terasă, unde vreo zece clienţi îşi savurează impasibili berea. Doar chelnerul stă în picioare, cu o privire neliniştită. Pare gata s-o rupă la fugă la prima bubuială de tunet.

Ajung acasă exact când începe ploaia. În Drumul Taberei a durat cam cât o pauză de publicitate în timpul unui film prost.