"Prințul Charles vrea să lase o moștenire României" - Aura Woodward

aura_charles1.jpg

Prințul Charles și Aura Woodward în România
Prințul Charles și directoarea Fundației Prințul de Wales, Aura Woodward în timpul unei vizite în România
Image source: 
Aura Woodward

Fundația Prințul de Wales lansează un nou program de sprijinire a fermierilor români specializați în produse tradiționale. Fundația îl are ca patron pe Prințul Charles, moștenitorul tronului britanic și un mare iubitor al meleagurilor românești, în special Transilvania.

Directoarea Fundației Prințul de Wales, Aura Woodward, se va afla în România în următoarele două luni pentru lansarea acestui proiect, despre care a oferit amănunte într-un interviu acordat RFI România. 

Aura Woodward: Este un proiect ce urmărește să sprijine fermierii români. Vom începe un program pilot și vom face un sondaj în cinci regiuni istorice ale României, ca să vedem ce produse alimentare găsim în aceste regiuni – Delta Denării, Bucovina, Transilvania, Maramureș și Banat.

Ne vom întâlni cu circa 200 – 300 de producători de brânză, carne, dulcețuri, vom încerca să vedem diferite feluri de miere, uleiuri, încercăm să vedem la ce calitate și cantitate se fac aceste produse, cum sunt ele vândute, cu ce bani rămân fermierii în buzunar.

Ulterior vom gândi alte programe, cum să ajutăm  fermierii români să-și dezvolte afacerile și – crucial – cum să introducem aceste produse în meniul afacerilor din aceste zone. Acest pachet poate să creeze locuri de muncă și să întărească economia României.

Să înțeleg că este un program ca să ajute la promovarea comercială a produselor lor?

Poate să fie și asta, dar acest proiect ne va învăța foarte multe despre situația agriculturii și a micilor producători din România. Chiar înainte de a începe acest program niște colegi de-ai noștri n-au spus: “Chiar dacă găsim niște produse de calitate nu înseamnă neapărat că acestea se pot și vinde”.

Există foarte multe hârtii care trebuie făcute, multe proceduri prealabile pentru ca producătorii să-și poată vinde produsele. Cred că vom descoperi foarte multe legat de această birocrație, aprobări, semnături și așa mai departe.

Pe de altă parte, există produse care au nevoie de tehnologie. E posibil să găsim produse foarte bune, care au tehnologia necesară, dar care a nevoie de marketing.

Deci acest proiect ne permite să vedem care e situația la fața locului. Scopul este de a promova  produsele naturale românești, de a susține fermierii români și, indirect, de a susține micile afaceri, gen cafenele, pensiuni și așa mai departe, din aceste regiuni, care pot folosi aceste produse în meniurile lor și care astfel pot oferi servicii mult mai bune.

Care au fost exemple de programe ale Fundației din trecut?

Fundația Prințul de Wales are ca misiune păstrarea patrimoniului arhitectural, susținerea fermierilor și dezvoltarea durabilă. Când spunem patrimoniu arhitectural ne referim în special la clădiri istorice vechi care au nevoie de întreținere.

 Noi nu reparăm clădirile ca atare, noi învățăm meșteri cum să repare aceste clădiri. Am organizat foarte multe cursuri de restaurare, mai ales în Transilvania unde există această colecție unică de arhitecutră medievală din sudul provinciei, în esență județele Sibiu, Mureș și Brașov.

Aici există 250 de sate cu amprentă medievală vizibilă și multe dintre ele sunt neatinse de sute de ani. Desigur că a avut loc un exod masiv al sașilor în anii ’90 – în 1990 erau 250000 de sași în Transilvania, iar acum au mai rămas doar 10000 și mulți dintre ei sunt oameni  în vârstă care nu au nici banii, nici energia să întrețină aceste biserici, ca să dau un exemplu.

Noi încercăm prin aceste cursuri să refacem o generație de meșteri care  să-i înlocuiască pe cei care au plecat, pe cei care nu mai există cu meșteri noi care pe de o parte întrețin aceste clădiri și pe de altă parte au un loc de muncă.

Câte clădiri au fost renovate din această inițiativă a Fundației?

Meșterii noștri lucrează la foarte multe proiecte de reparații de la biserici până la case istorice din această regiune. Nu am un număr exact, dar am pregătit câteva sute de meșteri în ultimii doi ani și știu că majoritatea dintre ei sunt încă în acest sector și lucrază aici mai ales pe perioada verii.

Prințul Charles la o întâlnire cu săteni din Transilvania"Prințul Charles adoră să se întâlnească cu oameni în România", spune Aura Woodward

Care este implicarea personală a Prințului Charles în Fundație?

Prințul Charles este foarte implicat în Frndația Prințul de Wales România. El ne ajută atât pe partea de strategie, cât și pe partea de de strângere de fonduri.

Eu lucrez pentru Altețea Sa Regală de aproape 15 ani. În ultimii patru ani lucrez direct alături de el, iar biroul meu este de fapt la Palatul St James unde el trăiește la Londra.

Discut foarte des cu Altețea Sa Regală despre proiectele din România, despre viziunea lui. Este foarte clar că Prințul de Wales dorește să lase o moștenire României. Această moștenire e legată de viziunea lui cu privire la aceste valori unice pe care România le are, de la arhitectură, la mediul înconjurător, la maniera de păstrare a anumitor tradiții, fermierii care pot să păstreze satele, tradițiile din sate și în același timp să asigure o hrană sănătoasă pentru ei și pentru cei din jur.

Știu că Prințul Charles are o legătură de suflet, aș spune, cu Transilvania. Te-aș ruga să oferi mai multe amănunte.

Prințul de Wales are o stră-stră-stră-bunică din Transilvania. De asemenea Regina Maria a României a făcut parte din familia sa, însă cred că afecțiunea lui pentru Transilvania vine din faptul că există o bogăție naturală, o armonie între natură și oameni, între felul în care avem grijă de pământuri, de păduri, de tradițiile noastre, care este aproape pierdută, mai ales în vestul Europei.

Casă din SighișoaraFundația Prințul de Wales formează meșteri care renovează case ca aceasta din Sighișoara

Prințul Charles a ajuns în România pentru prima oară în 1998 și de atunci revine în fiecare an. Este singura țară în afara Regatului Unit în care merge în vacanță în fiecare an și este singura țară în afara Regatului Unit prin care are prin Fundație proprietăți personale, două la număr, una la Viscri și una în Valea Zălanului.

De fiecare dată când Altețea Sa merge în vizită ne întâlnim cu oameni din sate care au rețete culinare vechi de sute de ani, mergem pe jos prin păduri zeci de kilometri unde găsim flori rare sau ciuperci, se întâlnește cu meșteri care au o îndemânare aparte și care fac lucrurile instinctiv.

Aceste bogății pe care le are România el nu le vede în Marea Britanie sau în alte țări pe care le vizitează.

Prințul de Wales spune în mod deschis că are o afecțiune deosebită pentru România și pentru Transilvania în special. În acest an când a fost în vizită oficială în Româania a spus că se poate spune despre el că este un descendent al  lui Vlad Țepeș și în engleză “therefore I have a stake in the country”.

Este o expresie destul de greu de tradus, înseamnă și că ai o cotă parte, ceva ce-ți aparține. Am încercat să explic că gluma se traduce foarte greu în limba română, dar el este foarte dornic într-adevăr să susțină România și să spună public această conexiune personală și afecțiunea pe care o are pentru noi.

Cum este primit Prințul Charles de oamenii de rând cu care se întâlnește?

Este primit foarte călduros și acesta este unul dintre aspectele care mă surprind câteodată. De pildă, acum câțiva ani m-am dus la Roșia Montană unde am lucrat o vreme. Se știe în cercuri restrânse că lucrez pentru Prințul de Wales și acolo era o doamnă care mă cunoștea și în momentul în care m-a văzut mi-a spus: “Mă duc să fac o prăjitură că poate vine și Prințul de Wales”.

Aura WoodwardAura Woodward - româncă originară din Transilvania - directoarea Fundației Prințul de Wales

Ideea că e accesibil, că e prietenos, că poți vorbi cu el, este într-adevăr așa, pentru că prințul adoră să se întâlnească cu oamenii din sate. În această primăvară când a fost în vacanță a întâlnit ultimii sași din trei sate din apropiere de Viscri.

A vizitat trei biserici medievale, le-a strâns mâna, i-a îmbrățișat, a vrut să afle despre ei, despre viața lor, cum era înainte. E o relație specială, foarte afectuoasă, pe care cu greu o o văd în Marea Britanie, sincer spun.

Eu lucrez și în România și în Marea Britanie și particip la întâlniri și aici și acolo. În România prințul se simte foarte liber, oarecum, discuțiile pe care le are sunt foarte directe, sunt foarte simple și realmente este foarte interesat să afle povestea  omului, să afle despre el, despre viața lui.

Ești româncă, ești ardeleancă, în ce fel te ajută aceste atribute în munca ta de la Fundație, are vreo importanță?

Poate că are. Mi-aduc aminte că atunci când l-am întâlnit pe Alteța Sa pentru prima oară – atunci lucram pentru altă fundație a lui de la Londra – șeful meu i-a spus: “Aura este de la Cluj”. Prințul s-a luminat la față și a spus “Să știți că am fost la Cluj!”.

Ceea ce cred că a contat au fost abilitățile de a face aceste proiecte și de a gândi strategic.

Desigur că este util să pot spune că Fundația din România este codusă de cineva din România și cineva din Transilvania însă ceea ce a contat este afecțiunea enormă pe care o am pentru țara mea, lucruri pe care le-am învățat și pe care pot să le fac în sprijinul comunităților din România.  

Ascultați interviul cu Aura Woodward realizat de corespondentul RFI la Londra, Petru CLEJ