Cod roșu de caniculă, vineri, pentru Oltenia și Muntenia

canicula_11.jpg

Image source: 
RFI

În cursul dimineții de vineri este posibilă emiterea unui Cod roșu de caniculă, anunță directorul executiv la Administrația Națională de Meteorologie, în cadrul Comandamentului convocat la sediul Ministerului de Interne.

”În cursul dimineții de vineri, este posibil, pe baza materialelor de la acest moment, să luăm în considerare emiterea unui Cod roșu de caniculă, pentru areale extinse din Oltenia și Muntenia, pentru că în aceste zone se anticipează, conform modelelor de prognoză, valori de peste 40-42, posibil izolat 43 de grade, în special în Lunca Dunării, dar nu numai”, a precizat directorul executiv al Administrația Națională de Meteorologie.

Directorul Elena Mateescu a spus că valul de căldură se va menține pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă, în acel interval fiind anticipat un cod portocaliu pentru cinci județe aflate în partea de sud-est a țării.

”Joi vom actualiza, să spunem, atenționarea meteorologică de Cod portocaliu, prin extinderea regiunilor ce se vor afla sub incidența Codului portocaliu în jumătatea sudică a țării, respectiv în Oltenia, sudul Banatului, în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Pentru sâmbătă ne vom extinde cu Codul portocaliu și în toată zona Moldovei, pentru că temperaturile în aceste regiuni vor fi situate între 36 - 39 de grade, posibil izolat 40 de grade, iar indicele de disconfort termic va fi deosebit de accentuat: peste 80 de unități, chiar 83”, a explicat oficialul ANM.