Salvează Mama Eroină sporul natural? ONG: Părinţii nu se feresc să aibă copii în România, ci să-i crescă aici

mama_eroina.jpg

Image source: 
pixabay.com

Senatorii au adoptat tacit un proiect de lege prin care mamele care au cel puţin trei copii vor primi o indemnizaţie lunară, iar cele care au cinci copii sau mai mulţi vor primi şi titlul de Mamă Eroină. Potrivit iniţiativei, aceste indemnizaţii de care vor beneficia mamele care au de la trei copii în sus vor fi cuprinse între 30 şi 50% din salariul mediu net pe economie. Totul, spune deputatul PSD care a propus proiectul de lege, pentru a impulsiona natalitatea în România, în condiţiile în care toate proiecţiile demografice arată că România se confruntă cu un declin acut. Nu este o măsură rea, dar trebuia mai mult gândită şi, în context, nu era cazul să treacă tacit, spune, la RFI, Ana Măiţă, de la Asociaţia Mame pentru Mame. 

Pentru a stimula cu adevărat natalitatea, statul trebuie să se îngrijească şi de infrastructură. Părinţii nu au o problemă cu a face copii în România, ci cu faptul că trebuie să-i crească aici, e de părere Ana Măiţă:



Cred că ea trebuia discutată mai mult şi mai cred un lucru:că pentru a stimula eficient natalitatea din România nu este de ajuns să ne îngrijim de partea financiară a creşterii unui copil. Cred că România are nevoie foarte mare de o infrastructură. Creşe, grădiniţie, legislaţie clară pentru bone. Facilităţi fiscale pentru părinţii care angajează o bonă legal. Servicii medicale pentru copii. Părinţii nu au o problemă cu a face copii în România, au o problemă când e vorba să-i crească. Şi este dureros să aleg să-i crescă în alte state, care, culmea, poate nu au aşa indemnizaţii generoase pentru creşterea copiilor, dar au un sistem de suport pentru părinţi mult mai bine pus la punct.

Proiecţiile asupra natalităţii sunt sumbre: fenomenul scăderii naturale a populaţiei s-a amplificat, iar România este pe lista statelor europene care vor pierde, în următorii zeci de ani, un procent important din populaţie, cu o serie de consecinţe economice şi sociale extrem de grave. Mecanismul maşinăriei demografice este infernal, spune, la RFI, Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române. Potrivit analizei din acest moment, populaţia ţării ar ajunge undeva la 15 milioane, în preajma anului 2050. Una din problemele de esenţă, explică Vasile Gheţău, este că autorităţile, confruntate cu fenomenul declinului demografic, nu ştiu încă ce se întâmplă în mintea populaţiei tinere şi nici dacă simpla impulsionare a politicii familiale poate aduce o contribuţie:



Nimeni nu poate şti dacă politici familiale foarte generoase ar putea schimba ceva. Ar trebuie să abordăm problema într-o altă manieră. Ar trebui să stabilim unele măsuri, văzând ce fac alte țări și întrebând sutele de mii de tinere cupluri de ce au decis să nu aibă copii. Totodată, trebuie întrebate și sutele de mii de cupluri de ce au decis să aibă un singur copil de ce au hotărât acest lucru. Trebuie să aflăm ce le-ar putea schimba decizia.Ar trebui efectuate cercetări de mare amploare în care să bifăm toate aceste chestiuni. Vrem să aflăm ce se întâmplă cu tinerii noştri, în raport cu copiii de care ţara ar avea nevoie. Ei vor spune că vor avea nevoie de foarte multe lucruri, dar noi am putea stabili o ierarhie a priorităților. Pe măsura resurselor și a creșterii lor vom putea desena o anumită măsură a politicii familiale, nu așa cum este acum, dublând alocația de stat sau mărind indemnizația prin manevre de parlament. Acestea nu sunt lucruri solide și de viitor. Noi nu știm exact ce se întâmplă în mintea populației tinere în materie de creștere demografică. Ar trebui să aflăm. Numai de acolo poate veni soluția.

Proiectul a trecut tacit de Senat pentru că s-a depaşit termenul de dezbatere . Va merge în forma iniţială la Camera Deputaţilor, for decizional.