Regina Ana (18 septembrie 1923 - 1 august 2016)

regele.jpg

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Principesa Ana de Bourbon-Parma, soţia regelui Mihai, a decedat luni, 1 august, la vârsta de 92 de ani, la Spitalul din Morges, în Elveția, a anunţat Casa Regală a României. Regele Mihai I şi Regina Ana au format cel mai longeviv cuplu regal din istoria României. Regele şi Regina sunt cel mai longeviv cuplu regal din istoria Romaniei. 

Fiică a Principelui René de Bourbon-Parma şi a Principesei Margareta a Danemarcei, Principesa Ana de Bourbon-Parma s-a născut la Paris, la data de 18 septembrie 1923. Până la izbucnirea războiului, în 1939, a copilărit în Franţa. La 16 ani a plecat cu familia în Spania, ulterior în Statele Unite ale Americii. A studiat pictura la New York, iar pentru a-şi câştiga existenţa a lucrat ca vânzătoare într-un magazin care comercializa panglici şi flori artificiale.

În 1942 s-a înrolat ca voluntar în armata franceză, unde, împreună cu regimentul ei, a fost în Algeria, Maroc, Italia, Luxemburg şi Germania, până la sfârşitul războiului. Pentru activitatea desfăşurată a fost avansată de la gradul de caporal la cel de locotenent, iar la finalul războiului a fost decorată cu medalia Crucea de război a Franţei.

“La început am condus o ambulanţă. Era o muncă foarte grea pentru că vedeai atât de multă suferinţă. După asta m-au mutat şi am devenit şoferul comandantului. Făceam curierat”, declara Regina într-un interviu acordat TVR în anul 2008.

Ana de Bourbon-Parma l-a cunoscut pe Regele Mihai, în noiembrie 1948, la Londra, la o recepţie organizată după nunta Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

“Cum nu ieşisem de multă vreme din armată, în loc să fac o reverenţă, am luat poziţie de drepţi şi l-am salutat lovind călcâiele ca un soldat! M-am simţit atât de jenată, încât am ieşit imediat”, afirma Regina în acelaşi interviu. La sfârşitul recepţiei, Regele i-a cerut mâna Principesei, care l-a refuzat.

Ulterior, Regele, Regina-Mamă Elena şi Principesa Ana au plecat la Lausanne. Înainte de se întoarce la Bucureşti, Ana i-a spus lui Mihai că acceptă cererea în căsătorie. Regele Mihai a revenit acasă “la sfatul expres al lui Winston Churchill", care l-ar fi sfătuit că “mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos”, după cum a mărturisit el mai târziu.

 

 

Pentru ca relaţia celor doi să devină oficială era nevoie de acceptul Executivului. Premierul comunist Petru Groza i-a transmis însă că guvernul “nu şi-ar fi permis cheltuielile necesare unei nunţi”.

Nunta celor noi a avut loc în exil, la Palatul Regal din Atena, în 10 iunie 1948. Regele Paul al Greciei, unchiul preferat al lui Mihai dinspre mamă, a fost singurul monarh dintre familiile domnitoare ale Europei care i-a ajutat să se căsătorească în contextul în care Vaticanul nu a vrut să accepte mariajul dintre o principesă catolică şi un rege ortodox. Totodată, tradiţia monarhică română stipula ca urmaşii să fie botezaţi în religia ortodoxă. Din familia principesei a participat la nuntă doar unchiul ei, prinţul protestant Erik, care a şi condus-o la altar.

La început, cei doi miri au trăit în Marea Britanie. În anii ’50, au muncit la fermă şi în propriul lor atelier de tâmplărie. În 1956 s-au mutat în Elveţia, la Versoix , la Villa Serena, devenită simbolul Coroanei. De la Versoix Regina Ana a venit în România, la începutul anilor ’90, când Regelui Mihai i se refuza prezenţa în ţară.