Impozit specific pentru industria de turism şi alimentaţie publică. FPTR: Acum nu numai fraierii trebuie să plătească

portofel.jpg

Image source: 
en.wikipedia.org

Camera Deputaţilor a adoptat o iniţiativă legislativă care reglementează impozitul specific pentru firmele din domeniul hotelier, restaurante şi baruri. Ele nu vor mai plăti impozit pe profit, prin derogare de la Codul Fiscal.

Secretarul de stat din Ministerul de Finanțe Gabriel Biriș susţine însă că preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să retrimită Parlamentului legea ce înlocuieşte impozitul pe profit, pe care o consideră nocivă, printre altele pentru că ar reprezenta un ajutor de stat.

Patronatele din turism, principalele vizate, spun însă că au muncit pentru această lege în jur de 10 ani și că în tot acest răstimp au militat pentru introducerea impozitului, numit inițial forfetar, acum specific. Odată cu această lege, la buget ar urma să ajungă cel puțin 120 de milioane de euro anual, estimează proprietarii de hoteluri și unități de cazare, datorită principiului elementar că TOȚI plătesc, după cum explică, la RFI,  Nicolae Bucovală, de la Federația Patronatelor din Turismul Românesc:

Nicolae Bucovală:  Am demonstrat cu acte în regulă, cu documente şi Ministerul de Finanţe ştie foarte bine pentru că şi acum şi în anii precedenţi se făcea o colectare a impozitului pe profit undeva între 10 şi 20 de milioane de euro. Ce aduce nou impozitul specific? Simplu. Colectarea va fi undeva între 120 şi 150 de milioane de euro, pentru că toţi agenţii economici trebuie să plătească acest impozit specific. Indiferent că deschide sau nu,el trebuie să plătească pentru activitate. Nu înţeleg de ce n-ar fi binevenit. Se lucrează pe impozit specific şi în Spania, Anglia, Franţa şi în Germania.

Rep: Criticii impută legii algoritmul de calcul. Un restaurant mare, un club din centrul Bucureştiului ar plăti undeva la 38 de mii de lei pe an impozit, un impozit modic. O afacere mică, sub 20mp, undeva la 11 mii de lei. Ar împovăra afacerile mici, iar cele mari ar plăti anual un impozit totuşi mic.

N.B.:  Dumnealor au avut grila în faţă. De ce nu au corectat-o? Dar nu cred că e aşa. Eu am tabelul în faţă acum şi haideţi să mergem pe grila respectivă şi o să vedeţi că nu e chiar aşa.

Rep: Dacă puteţi să-mi daţi exemple concrete, ar fi grozav

N.B.: La un hotel de trei stele în Mamaia sau într-o staţiune turistică de interes naţional se plăteşte undeva la 171 de lei pe loc de cazare. Asta înseamnă că la un hotel de 200 sau 400 de locuri în Mamaia se plăteşte undeva la 70-80 de mii de lei pe an impozit specific. Vă întreb: câţi plăteau şi cât se plătea impozitul pe profit? Se făceau fel de fel de deduceri. Acum nu mai interesează pe nimeni deducerile. Ei trebuie să plătească pur şi simplu.

Rep: Cât plătea acest hotel de trei stele din Mamaia impozit pe profit?

N.B.: Putea să plătească zero. Putea să plătească un leu. Dar cel mai elocvent e la volum. Atâta timp cât se colecta între 10 şi 20 de milioane de euro şi acum se colectează între 120 şi 150 de milioane, iată că toate ies la suprafaţă.  Nu numai fraierii trebuie să plătească, ci şi cei care îşi ascundeau veniturile.

Rep: Acum i se cere preşedintelui să retrimită legea la Parlament. Se invocă faptul că ar fi un ajutor de stat ...

N.B.: Nu-i adevărat. Suntem singura ţară din lume în care patronatele cer guvernului să aducă bani la buget. Cum să fie ajutor de stat în condiţiile în care noi aducem între 120 şi 150 de milioane de euro? Cu ce ne ajută statul pe noi? Aici e simplu: toată lumea trebuie să plătească!

Rep: Aţi făcut lobby ca această iniţiativă să fie adoptată de Camera Deputaţilor acum, înainte de vârful sezonului estival?

N.B.: Nu. Ce însemană lobby? Noi nu avem o lege a lobbyului şi nu ne permitem să facem.

Rep: Dacă v-aţi dorit ca acest lucru să se întâmple acum!

N.B.: Noi ne doream să înceapă sezonul estival cu asta, dar dacă nu se poate aşteptăm şi 1 ianuarie 2017. (...) Nu au argumente care să ne spună nici că este ajutor de stat, nici că nu aducem bani la bugetul de stat. Ani de zile au fost discuţii cu Ministerul de Finanţe. Mie, personal, dacă cineva mi-ar da un leu în plus, aş fi mulţumit. 

 

 

Ascula AICI interviul complet cu Nicolae Bucovala: