Scuzele naţionalei de după Euro. Decebal Rădulescu la RFI: Mediocritate şi laşitate

alta_poza_1.jpg

Image source: 
uefa.com

Selecţionerul  echipei naţional de fotbal a României şi-a asumat eliminarea de la Campionatul European şi şi-a cerut scuze faţă de suporteri, la revenirea în ţară:

„Suporterii sunt dezamăgiţi, de aceea vreau încă o data să accentuez că eu sunt principalul vinovat. În numele echipei, dar şi al meu personal, îmi cer scuze„  – a spus Anghel Iordănescu. El a invocat însă problemele din fotbalul autohton şi susţine că simpla prezenţă la turneul din Franţa a fost o performanţă.

Presa autohtonă şi oameni de fotbal critică dur naţionala, atât pentru jocul propriu-zis, cât şi pentru atitudinea de după, când ar fi fost evitaţi jurnaliştii. Marţi însă, în faţa presei a venit căpitanul echipei, Vlad Chiricheş. Jucătorii şi stafful se aşteptau la critici. NU ATITUDINEA a fost  însă problema echipei, a insistat el.

Atitudinea generală a fost una de laşitate – e de părere Decebal Rădulescu, jurnalist sportiv. Explicaţiile sunt mereu acelaşi, iar fotbalul românesc îşi tot amână MOMENTUL ZERO şi implicit şansa de a o lua cu adevărat de la capăt, mai spune, pentru RFI,  Decebal Rădulesscu:

Decebal Rădulescu: Discuţia asta se poate face imediat după meciul cu Albania, atunci când nu numai el a fost laş, ci şi şefii Federaţiei Române de Fotbal, care n-au vrut să stea de vorbă cu presa şi suporterii. Măcar să-şi lingă rănile, să-şi toarne cenuşă în cap şi să ne explice ce s-a întâmplat. Chiricheş a venit cu nişte explicaţii care pe mine nu m-au convins. Sunt explicaţii pe care le tot auzim de 10-15 ani încoace. Ei sunt la fel: nişte mediocri.

Rep: Ce a deranjat de fapt la acest turneu final? Faptul că nu ne-am calificat dintr-o grupă relativ accesibilă? Atitudinea? Jocul? Ce anume pune sare pe rană?

D.R.: Absolut toate lucrurile pe care le-aţi enumerat. O şansă ca asta e foarte rar să prinzi. Nu uitaţi că din grupa asta, din patru echipe mergeau trei. Nu am reuşit să facem nici lucrul ăsta.

Rep: E posibil să fi greşit şi noi? Poate ne-am creat aşteptări prea mari.

D.R.: Noi n-am greşit niciodată în ăştia 25 de ani. Vi-l aduceţi aminte pe Gheorghe Hagi care în urmă cu 18 ani ne spunea într-o conferinţă de presă „Băi, fiţi atenţi că nouă trebuie să ne faceţi statui!”  Mare dreptate avea. Aşa e, Gică, trebuie să vă facem statui pentru că unii ca voi nu mai găsim.

Rep: Păi tocmai de aceea. Din moment ce nu mai joacă un Hagi, poate că nu suntem realişti în aşteptări.

D.R.: La Polonia nu joacă un Hagi. La Ungaria şi Albania nu joacă un Hagi. Avem pretenţii măcar să mergem în optiimi. De 65 de ani statistica spune că am rupt cu bătaia Albania. Asta e marea dezamăîgire. Că n-am reuşit să învingem nici Albania. Pentru meciul ăsta ne-am dus acolo. Asta era finala noastră.

Rep: Selecţionerul Anghel Iordănescu şi-a asumat vina. A şi justificat pe undeva eşecul. A spus, printre altele, că Albania nu mai e cea din urmă cu peste 68 de ani!

D.R.: Eu nu mai sunt dispus să accept justificări. Cred că vina nu e în special la Iordănescu. 90% din vină este la şefii Federaţiei. Au preferat să-l pună pe Iordănescu, un antrenor ieftin şi depăşit, în detrimentul unuia care era mai scump, dar care putea să fie la curent cu fotbalul modern.

Rep: Dacă România bătea Albania poate nu mai aveam discuţia despre Iordănescu antrenor depăşit.

D.R.: De când am început turneul am spus: mergem acolo cu o echipă de mediocri. Dacă se va întâmpla ceva, băieţii ăştia îşi vor depăşi condiţia. Nimic mai mult.

Rep: Atât căpitanul echipei, Vlad Chiricheş, cât şi selecţionerul au insistat că nu atitudinea a fost problema.

D.R.: Chiricheş e plătit să nu facă greşeala aia pe care a făcut-o. Pe mine nu mă....

Rep: Am înţeles că au vrut, dar n-au putut.

D.R.:  Bun! Ai vrut, n-ai putut, lasă pe altcineva! Au venit în ţară mişeleşte de fapt. Aveau o cursă charter pe care şi-au programat-o să ajungă în fruntea dimineţii, când nu era nimeni pe la aeroport. Detalii din astea româneşti. Avem nevoie de luat măsuri, de tăiat buboiul, puroiul din carne vie.

Rep: Răzvan Burleanu spune că e nevoie de ani de zile, peste 20 de ani, să aduci un jucător tânăr, să-l formezi. El explică totuşi că sunt nişte deficienţe grave în sistemul moştenit de el. Greaua moştenire, cumva.

D.R.: Toată lumea are o grea moştenire, da. Domle’, în campania electorală de ce n-ai avut acest discurs?? De ce în campania electorală ai spus că dumneata nu ai nevoie de prime? Că primele trebuie să meargă la centrele de copii şi juniori şi la echipele de fotbal sărace din România?

Rep: Că-şi ia preşedintele Federaţiei primă sau nu, ok...e un gest simbolic. Poate esenţa stă în alte detalii!

D.R.: Esenţa stă în bani. Pentru că dacă ai bani poţi să faci nişte centre puternice de copii şi juniori, poţi să atragi copiii la fotbal. Ei aţi văzut cum atrag copiii la fotbal? Niciun copil valoros nu merge la centrele astea de excelenţă. Preferă cluburi private, care chiar se ocupă de copii.

Rep: Ungaria cum a reuşit să se regenereze?

D.R: Cu bani foarte mulţi de la stat. În România statul nu se implică foarte mult în sport. Se implică, să zic, 2-3%. Înţeleg statul din punctul ăsta de vedere. Numai că statul pe care îl avem nu e în stare să se ocupe nici de sistemul de sănătate, ş.a.m.d. În 60% din România nu e canalizare. Înţeleg că statul nu are bani să-l plătească pe Chiricheş pentru mizeria de fotbal pe care ne-a arătat-o, dar trebuie găsite soluţii.

Rep: Aria de selecţie. Campionat intern puterd. Insolvenţe. Sunt argumente care ar putea justfica, pe undeva...?

D.R: Nu! Uitaţi-vă la Gheorghe Hagi ce jucători are. Din punctul meu de vedere, dacă nu ar fi existat banii de la televiziuni, cred că eram cu adevărat în colaps şi atunci ar fi putut fi un moment zero.

Rep: Prin urmare nu e momentul zero acum? Trebuie să cădem mai mult?

D.R.: Momentul zero era în cazul în care aveam conştiinţă. Adică Burleanu şi cu Chiricheş îşi turnau cenuşă în cap de la început. Sau Burleanu zicea: Vă mulţumesc. Eu atâta pot! Umilinţă mai mare ca asta România cred că nu a mai avut. Să te scoată Albania de la un turneu final. Cine se opreşte? Cine s-ar opri de fapt? Foarte rari ăia. Vor să aducă un antrenor străin. Să vedem ce variantă e şi cu antrenorul străin!

 

 

 

Preşedintele Federaţiei, Răzvan Burleanu, a anunţat că se lucrează la o analiză şi că rezultatele vor fi anunţate în cel mult o săptămână. Cu un singur punct, echipa naţională a terminat pe ultimul loc grupa de la Euro, din care au mai făcut parte Franţa, Elveţia şi Albania

 

 
Asculta aici interviul cu jurnalistul sportiv Decebal Radulescu: