Grecia și criza migrației: ”Frica nu e un sfetnic bun pentru nimeni” (Reportaj France24)

batrana.jpg

O bătrână refugiată, pierdută undeva prin portul Pireu ...
Sursa imaginii: 
France24.com

În mitologia greacă ”Haos” era o crevasă tenebroasă. În zilele noastre zeci de mii de migranți din Orientul Mijlociu fug de haosul creat de război la ei acasă și ajung în Grecia, într-un alt fel de haos ... Astăzi, după ce migranții au fost evacuați din cea mai mare parte a insulelor grecești, Atena a devenit o mare tabără de refugiați. Din cei circa 51 000 de migranți blocați în această țară, peste 12 000 se aflau la începutul lui aprilie în Atena, din care 5500 în portul Pireu și 4360 în fostul aeroport Hellenikon.

În Pireu corturile se întind cât vezi cu ochii, iar terminalele și sălile de așteptare destinate de obicei pasagerilor sunt suprapopulate. Nu au dușuri, nu au încălzire iar toaletele sunt prea puține. Stau pe pături întinse pe jos, mănâncă, joacă cărți, se piaptănă. Unii se roagă.

 

 

”Cum se deschid frontierele plec de aici. Condițiile sunt prea grele: dormim pe jos, e o înghesuială insuportabilă, nu e nimic de lucru. Vreau să ajung în Belgia, dacă trebuie merg pe jos până acolo, nu mă sperie mersul pe jos”, spune zâmbind Muswhtaq Amiri care a fugit din Afganistan la începutul lui martie anul acesta. Are 24 de ani și a încercat să treacă cu barca din Turcia în Grecia, dar barca s-a scufundat. ”Eram prea mulți, barca n-a rezistat. A trebuit să scăpăm de haine și de pantofi altfel ne înecam. Nu ne-ați văzut? Ne-au filmat cei de la BBC”, întreabă amuzat. Salvat din apele Mării Egee de o navă a Frontex (agenția de securitate a frontierelor UE), tânărul a ajuns până la urmă în Lesbos, unde a fost înregistrat, apoi, din 20 martie, când s-a decis evacuarea insulelor, a fost mutat în Pireu. Este soarta majorității migranților care ajung în Grecia.

 

Statul grec a inaugurat în decembrie 2015 un centru de primire pentru peste 4350 de refugiați, în fostul complex aeroportuar Hellenikon, care include aeroportul și două stadioane construite în 2004 pentru Jocurile Olimpice. Condițiile de viață sunt mai bune aici, în comparație cu taberele din Pireu, care sunt amenajate doar de ONG-uri, fără nicio contribuție a statului.

 

 

În ce-i privește pe greci, incertitudinea, nesiguranța sunt la tot pasul. Dar aceste sentimente par să fi suscitat mai degrabă empatie decât xenofobie. Starea de spirit e cu totul diferită de cea din 2012, când în cadrul operațiunii impropriu numită ”Xenius Zeus” - după numele zeului grec al ospitalității - guvernul conservator al lui Antonis Samaras dădea undă verde poliției pentru vânarea clandestinilor din centrul Atenei. De data asta Grecia merge împotriva tendinței de respingere a refugiaților, care începe să se facă din ce în ce mai simțită în restul Europei.

 

Chiar dacă politica lui Alexis Tsipras face ca o parte importantă a populației să se simtă abandonată, premierul grec a reușit măcar ceva: să țină Grecia departe de xenofobia care se face din ce în ce mai mult simțită la nivel european. ”Grecia nu era pregătită pentru acest aflux de refugiați iar statul grec a fost cvasi-inexistent în gestionarea crizei. Și totuși Syriza a știut să-și păstreze linia ideologică, refuzând sistematic să-i trateze cu brutalitate pe imigranți. (Până la intrarea în vigoare a acordului UE-Turcia - n.red.) Grecia nu i-a respins pe refugiați. Și a luat anumite măsuri de siguranță care au împiedicat amplificarea rasismului și a discursurilor fanatice împotriva migranților”, explică Othon Anastazakis, economist și director pentru studii sud-est europene la Universitatea din Oxford, pe care l-am contactat telefonic.

 

Dar Grecia nu a scăpat mereu de febra naționalismului. La începutul crizei financiere, în 2010, partidul neonazist ”Zori aurii” a câștigat multe voturi de la cetățenii din cartierele Atenei, reușind să iasă pe locul 3 la alegerile legislative din septembrie 2015, cu 7% din voturi. Însă de atunci partidul nu pare să fi fructificat în propriul interes efectele crizei migrației. În Piața Agios Panteleimonas, considerată multă vreme fieful din Atena al acestui partid, s-a reinstalat liniștea. ”Creșterea partidului Zori Aurii nu are legătură cu criza migranților. Partidul obține scoruri bune în cartierele în care imigranții s-au instalat de mult timp și unde militanții săi își oferă serviciile populației”, explică politologul Georges Prevelakis.

 

 

Este adevărat că până acum migranții au fost doar în trecere. Dar situația e pe cale de a se schimba: acum ei sunt blocați aici, în Pireu și la Idomeni, la frontiera cu Macedonia. Aris Messinis, jurnalist și fotograf AFP pentru Grecia nu e prea optimist. Aris, pe care îl întâlnim într-o cafenea din centrul Atenei, se ocupă de criza migrației de zece ani. În ultimii doi ani și-a petrecut mai mult timp pe ruta urmată de migranți, din Lesbos spre Balcani, decât la el acasă. Am fi vrut să aflăm de la el mai multe amănunte despre cum a trăit reportajele pe care le făcea despre toate acele naufragii și vieți distruse, dar Aris nu vrea să vorbească despre el și nici ca să plângă de mila țării sale: ”Criza nu e în Grecia, criza e în Siria și în Irak!”, spune el.

Când îl întrebăm despre ”philoxenia”, adică despre ospitalitatea grecească față de străini, izbucnește în râs. ”Grecii sunt solidari cu străinii până în momentul când găsesc mizerie la ușă. Ar vrea să creadă că refugiații sunt doar în trecere, dar când vor vedea că mai multe mii dintre ei vor rămâne, o să reacționeze ca toți ceilalți europeni: o să se gândească la religie, la terorism, se vor teme că migranții le vor lua mâncarea, locurile de muncă... Și, așa cum se întâmplă peste tot, refugiații vor fi considerați o amenințare”, spune jurnalistul.  De când centrele de primire, celebrele ”hotspots”, au fost transformate, de la 20 martie, în centre închise, de detenție,  Aris se teme că țara sa va reveni la politicile naționaliste cu care se obișnuise. În 2015 Grecia a fost sancționată pentru rele tratamente aplicate la centrul de detenție Amygdaleza, supranumit ”Guantanamo” al Greciei, la 20 km de Atena.

”O să facă la tabăra Moria, din Lesbos, așa cum au făcut mereu! Azi Moria e o închisoare”, izbucnește el.

 

Turismul din Lesbos în pericol

 

 

În insula Lesbos sezonul ”umanitar” e pe cale de a se încheia, iar cel turistic abia începe. Locuitorii săi oscilează între regretul de a vedea aplicându-se un plan cu care nu sunt de acord și dorința de a-și relua cursul normal al vieții.

Cine spune migranți, spune ONG-uri, voluntari și jurnaliști. La apogeul crizei, aproape 90 de asociații se înghesuiau ca să-i ajute pe migranți. ”A fost un sezon istoric pentru Lesbos!”, exclamă Aris Messinis, pe care îl găsim în 4 aprilie într-o cafenea din port, renumită pentru frumusețea chelnerițelor. În timp ce editează fotografiile pe care le-a făcut în timpul primelor transferuri de migranți către Turcia, ca urmare a acordului UE-Ankara, el acuză practicile abuzive ale anumitor ONG-uri, care au vrut să obțină anumite avantaje din situația creată. El acuză de asemenea agențiile de turism că au profitat și au umflat peste măsură prețurile traversărilor Lesbos-Atena-Idomeni.

Nu trebuie decât să ne ridicăm de la masă ca să ne convingem că are dreptate. Chiar lângă Hacienda, cafeneaua cu fete drăguțe, se află agenția de turism Aeolian Sun. Când agenta de vânzări înțelege că nu vrem să cumpărăm niciun bilet, se enervează. Întrebările noastre o irită, dar până la urmă ne răspunde, deși refuză să-și dea numele. ”Nu noi, ci contrabandiștii vindeau la suprapreț biletele de vapor și autobuz pentru traversare, dar poliția i-a alungat până la urmă”, ne asigură ea. ”Dar e adevărat că la un moment dat făceam afaceri frumoase, am vândut mai multe bilete decât de obicei”, recunoaște ea, adăugând că din data de 8 martie, agențiile nu mai au dreptul de a vinde bilete pentru destinațiile de la frontiera cu Macedonia.

 

”Suntem într-o zonă de război”

 

În mod paradoxal, în aprilie, o lună slabă din punct de vedere turistic, hotelurile din Lesbos sunt pline. Plecarea organizațiilor de voluntari, care și-au mutat corturile și celelalte facilități în Pireu, la Idomeni sau în Turcia, este compensată momentan de afluxul de jurnaliști și de forțe de securitate Frontex (agenția de securitate europeană) care au venit la fața locului pentru aplicarea prevederilor acordului UE-Turcia. Europa promite că efectivul acestor forțe se va ridica la 2300 de persoane, pentru întreg teritoriul Greciei.

Dar pregătirile pentru sezonul estival sunt afectate, iar economia insulei, care se bazează pe turism, ar putea primi o lovitură gravă. Cine ar avea chef să se întindă la soare pe o plajă unde au fost aduse de valuri cadavrele naufragiaților? Cine ar vrea să se bălăcească într-o mare transformată în cimitir? ”Suntem într-o zonă de război. Cum să mai vină oamenii în vacanță aici?”, se întreabă angajata Aeolian Sun fără să mai aștepte niciun răspuns.

 

Un ”capital de solidaritate”

 

Încercăm să abordăm aceleași întrebări cu primarul din Lesbos, Spiros Galinos (foto). Cine ar putea mai bine ca el să ne vorbească despre consecințele crizei migrației din insulă? După ce ne-a lăsat să așteptăm o oră în anticamera biroului său în stil baroc, alesul partidului Grecilor Independenți (Anel), ne primește cu surâsul acela relaxat al politicienilor experimentați, obișnuiți cu interviurile.

După părerea lui impactul economic al crizei migrației este unul secundar și manifestările ostile ale unei minorități nu trebuie să umbrească imensa generozitate de care locuitorii din Lesbos au dat dovadă. ”Nu vrem să analizăm această criză din punct de vedere al costurilor sau al pierderilor. Pe timpul crizei Lesbos nu a pierdut nimic din frumusețea ei, ba dimpotrivă. Lesbos a câștigat un capital de solidaritate și tot ce vrem acum este să fie liniște”, spune edilul, care adaugă totuși că pierderile provocate de criza migrației se ridică la circa un milion de euro.

 

”Locuitorii din Lesbos și-au lăsat propriile probleme deoparte ca să-i ajute pe refugiați”, continuă Spiros Galinos. Cu un gest al bărbiei ne arată pe masă o statuetă de bronz care reprezintă o strângere de mâini: este reprezentarea în miniatură a unei statui pe care o va inaugura la sfârșitul lunii la Mythilene, în onoarea solidarității pe care au dovedit-o locuitorii din Lesbos, solidaritate care are șanse de a fi răsplătită chiar cu premiul Nobel pentru pace, dat fiind că insula a fost inclusă oficial pe lista candidaturilor pentru acest mare premiu, în luna februarie a acestui an.

Când vine vorba de acordul UE-Turcia devine deodată vehement. ”Politica pe care Europa vrea să o aplice merge într-o direcție greșită. Ei încearcă să rezolve problema fără să-i înțeleagă cauzele și fără o viziune pe termen lung. Duc o politică punitivă, care nu face decât să umple buzunarele speculanților și călăuzelor și în felul ăsta xenofobia și rasismul vor lua amploare în Europa”, acuză Spiros. ”Nu ne mai rămâne decât să sperăm că acest acord va stăvili fluxul migranților, pentru că dacă oamenii continuă să vină și să rămână blocați aici, asta va genera frică. Iar frica nu e un sfetnic bun...”

 

Epilog

În fosta tabără umanitară ”Better days for Moria” din Lesbos îl întâlnim pe Sham, un tânăr pakistanez de 19 ani, chiar în ziua în care a avut loc primul transport de refugiați din Grecia în Turcia, potrivitul acordului. Ne primește cu o farfurie de orez picant pe care tocmai a preparat-o. Sham visează să se facă fotograf, jurnalist sau designer web, dar este și un bucătar foarte bun. Ne așezăm să mâncăm pe niște lăzi răsturnate în timp ce-i ascultăm povestea.