Anchetatorii americani au pus capăt disputei cu Apple

Anchetatorii au reuşit să deblocheze fără ajutorul Apple iPhone-ul unuia dintre autorii atacului de la San Bernardino (California). Astfel, s-a pus capăt unei confruntări judiciare şi mediatice dintre autorităţi şi compania amintită.

Guvernul a "accesat cu succes datele stocate pe iPhone-ul lui (Syed) Farook şi nu mai are astfel nevoie de asistenţa Apple", anunţă autorităţile americane într-un document transmis luni justiţiei.

Autorităţile cer anularea unei proceduri judiciare, declanşate în luna februarie, prin care încercau să oblige Apple să ajute anchetatorii să pirateze telefonul.

Anchetatorii au reuşit "cu ajutorul recent al unui terţ" să deblocheze iPhone-ul, fără să compromită informaţiile din telefon. Identitatea acestui terţ şi metoda folosită nu au fost divulgate.

Electronic Frontier Foundation, o fundaţie pentru apărarea drepturilor navigatorilor pe Internet, şi-a exprimat satisfacţia faţă de faptul că "Departamentul Justiţiei bate în retragere în încercarea sa periculoasă şi anticonstituţională de a obliga Apple să pervertească securitatea sistemului său de exploatare iOS".

Fundaţia afirmă însă că acest lucru nu încheie dezbaterea privind necesitatea criptării conţinutului telefoanelor inteligente, în vederea protejării utilizatorilor.

De asemenea, "această nouă metodă de accesare a telefonului ridică întrebări despre aparenta utilizare de către Guvern a vulnerabilităţilor de securitate din iOS", adaugă organizaţia amintită, care se întreabă dacă Apple va fi informat în acest sens, pentru a putea repara aceste breşe.