Legea care permite sedarea profundă a bolnavilor în faze terminale, adoptată în Franța

bolnav faza terminala.jpg

Image source: 
AFP/Fred Dufour

În Franța, parlamentul a autorizat sedarea profundă a bolnavilor în stadii terminale, primul pas către luarea în considerare a dorințelor pacienților aflați la finalul vieții. În același timp, legislativul de la Paris a evitat redeschiderea dezbaterii privind eutanasia.

Într-un climat neobișnuit de consensual, senatorii, la fel ca deputații înaintea lor, au votat aproape în unanimitate un proiect de lege care autorizează recurgerea la o ”sedare profundă și continuă” până la deces pentru unii bolnavi în fază terminală care au solicitat acest lucru. După un parcurs dificil timp de un an, votul marchează adoptarea finală a unui text de lege care reprezintă, după cum spune ministrul sănătății, ”un progres istoric”.

Rezultatul muncii a doi deputați, unul din stânga majoritară și celălalt din opoziția de dreapta, textul a fost deja adoptat cu o majoritate covârșitoare de Adunarea Națională în martie 2015, înainte de a fi respins, spre surpriza generală, în Senat trei luni mai târziu. După ce textul de lege a fost plimbat între cele două camere, un acord cu privire la o versiune comună a fost în cele din urmă găsit pe 19 ianuarie.

Noua lege răspunde unui angajament electoral al președintelui Francois Hollande. Înainte de a sosi la Elysee în 2012, șeful statului francez promitea o ”asistență medicală pentru a încheia viața cu demnitate”. El a apărat apoi necesitatea unui ”consens” pentru a îmbunătăți legislația în vigoare din 2005.

Potrivit unui sondaj realizat anul trecut, posibilitatea sedării până la deces ca urmare a deciziei pacientului este susținută de 96% dintre francezi.