Colectiv: Trei răniţi au murit din cauza infecţiilor intraspitaliceşti

Noi controverse cu privire la felul în care au fost tratate victimele incendiului de la clubul Colectiv. După ce o parte a presei a scris despre decese cauzate de infecţii luate din spitale, echipa de la Spitalul de Arşi confirmă că au existat astfel de probleme. Trei răniţi grav care au fost internaţi la acest spital au murit din cauza infecțiilor intraspitaliceşti. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arşi din Bucureşti, Adrian Stănculea, spune că situaţia s-ar încadra în nişte limite acceptabile de funcţionare.

"Mi-este greu să vă spun detalii, vă pot spune doar ce s-a întâmplat la Spitalul de Arşi: am avut 27 de bolnavi în spital şi au decedat 6, iar cei care au decedat sigur din cauza infecţiilor sunt trei bolnavi. Pacienţii care au plecat în străinătate au plecat cu culturi sterile. Culturi luate la patru zile arătau un grad de contaminare. Nu ştiu de ce au decedat bolnavii din străinătate, nu cunosc. Aici e un grad de infecţii spitaliceşti în limite acceptabile, să spun aşa, dar nu ca în ţările civilizate".

Înfecţiile intraspitaliceşti sunt, de altfel, o problemă veche a sistemului sanitar românesc. Studii mai vechi arată că există clădiri care ar trebui pur şi simplu dărâmate din temelie şi reconstruite, pentru că nu există altă metodă de combatere a infecţiilor. La nivelul igienă, problemele sunt foarte mari, protrivit unor statistici europene. 

Incendiul de la Colectiv s-a soldat cu 60 de morţi, până acum. Peste 200 de persoane au fost rănite. În acest moment, 31 mai sunt încă internaţi în spitale, dintre care 6 sunt în stare critică în continuare. Alte 30 de persoane sunt tratate la spitale din strainantate.