Un român condamnat la Londra pentru salut nazist și “Heil Hitler”

20150602_0950461.jpg

Curtea de Magistrați Thames
Peste 6000 de români au fost condamnați de curțile din Regatul Unit în 2015
Image source: 
Petru Clej

O instanță din Londra l-a condamnat pe un român la o amendă penală pentru salut nazist și strigarea în public a lozincii “Heil Hitler”. Curtea de magistrați (echivalentul judecătoriei) Thames din estul Londrei a aplicat sancțiuni financiare în valoare totală de 355 de lire sterline cetățeanului român Adrian Weissenbacher, în vârstă de 40 de ani, care s-a declarat vinovat de comiterea infracțiunii de tulburare a ordinii publice cu agravantă rasistă.

Potrivit procuraturii, duminică 31 mai un voluntar al organizației evreiești de vigilanți Shomrim din cartierul Stamford Hill din nordul Londrei, unde locuiește o numeroasă comunitate de evrei ultra-ortodocși, a răspuns unui apel din partea unor cetățeni cu privire la un bărbat în stare de ebrietate care se comporta agresiv.

Când voluntarul i s-a adresat, Weissenbacher a făcut salutul nazist cu mâna întinsă și a strigat "Heil Hitler!", continuând sa fie agresiv.

Voluntarul Shomrim a menționat în depoziția sa la poliție că a fost șocat de un asemenea comportament cu care nu s-a mai confruntat niciodată, că s-a simțit insultat dată fiind religia sa și că s-a temut că va fi atacat de Weissenbacher.

Ca urmare, a fost chemată poliția, care l-a arestat pe Weissenbacher și luni l-a trimis în judecată în stare de arest.

Avocatul lui Weissenbacher a spus în fața curții că clientul său era extrem de beat, că începuse să bea încă de sâmbătă și că nu-și aducea aminte ce s-a întâmplat, deși admite că a comis infracțiunea de care e acuzat.

El a adăugat și că Weissenbacher, care lucrează în construcții, susține că nu e rasist și că nu are legături cu grupări neo-naziste.

Judecătoarea districtuală l-a condamnat pe Weissenbacher la £100 amendă penală, considerată achitată prin faptul că inculpatul a petrecut două nopți în arestul poliției, dar l-a obligat să plătească în termen de două săptămâni £100 compensație voluntarului organizației Shomrim pentru comportamentul ofensator si alte £255 cheluieli de judecată, plătibile în tranșe lunare de câte £100, adăugând că alcoolul a fost în acest caz un factor agravant, nu unul atenuant.

Atacurile antisemite au cunoscut o recrudescență în Marea Britanie în ultimii ani, atingând un nivel record în 2014, de peste 1100, potrivit lui Institute for Jewish Policy Research.