Reportaj: Moldoveni, îngrijorați de devalorizarea rublei rusești, revin acasă

Criza financiară din Rusia afectează direct și sute de mii de moldoveni, care muncesc acolo și primesc salariile în ruble rusești. Mulți cetățeni deja renunță și se întorc acasă, alții acceptă să lucreze, chiar dacă iau mai puțini bani. Totodată, emigranții moldoveni care aleg să rămână în Federația Rusă vor fi nevoiți să-și renegocieze salariile pe care le primesc în ruble până la un nivel cel puțin apropiat exprimat în dolari sau euro anterior crizei, susțin experții moldoveni.

Între timp, în R.Moldova leul moldovenesc se depreciază puternic în raport cu principalele valute străine, înregistrând un record istoric. Cu toate acestea, Banca Națională a Moldovei dă asigurări că „situația pe piața valutară din R.Moldova este normală și nu există motive de îngrijorare”.

După ce mai bine de un an au muncit pe un șantier de construcție în apropiere de Moscova, Ion și Vasile s-au întors acasă de câteva zile. I-am găsit în timp ce discutau la o intersecție din sectorul Buiucani al capitalei. Aflu de la cei doi că deprecierea rublei rusești i-a determinat să vină în țară. ”Avem mulți prieteni, rude care pierd în urma acestei crize. Cred că vor pleca toți în Europa. După ce a căzut rubla, toți vor acasă. Este greu. Ne gândim să așteptăm poate își va reveni. Acum un an salariul era de vreo mie de euro, acum cum cade rubla, în jumătate dacă ajunge. Pentru comparație, în Moldova trebuia să muncești trei luni să ai un salariu pe care îl aveai în Rusia într-o lună”.

Moldovenii ar putea să rămână să muncească în Rusia doar dacă ar lua salariul în euro sau dolari, îmi spun cei doi interlocutori. ”Dacă vii cu rublele rusești în Moldova, tu pierzi. În Rusia prețurile la motorină, la benzină, transport, produse aceleași au rămas. Ei primesc același salariu. Noi care muncim acolo pierdem. Rușii trăiesc bine. Vine moldoveanul, robul, hai băieți cu 30 de mii de ruble,adică o mie de dolari munciți. Acum peste 60 de mii - tot o mie de dolari. Angajatorul tot 30 de mii îți dă. Sunt moldoveni care trăiesc bine și acolo, dar sunt unii exploatați, care au nevoie să plece. Au lăsat văcuța, laptele,moldoveanul  are nevoie de mai mult pentru că are familie de întreținut. Aici la oraș este astfel, dar la sate fug”.

Valentina Șalaru din Orhei speră ca la începutul anului viitor, situația să se îmbunătățească. A mers joi la bancă să schimbe rublele rusești, trimise de soțul care muncește de opt ani în Federația Rusă, dar a renunțat. Pierdea prea mulți bani, spune femeia. ”La 11 mii de ruble rusești, pierdeam 1200 de lei (cca 90 USD).Nu ne-am mai pomenit în asemenea situație. Cât de cât scădea, se ridica. Dar acum brusc s-a ridicat și noi nu am înțeles ce se întâmplă. Ce să facem acum, stăm în chirie, cu doi copii. Gazda nu prea avem cu ce să o achităm. Acum iese că lucrează cam degeaba. Sperăm ca după Anul Nou, situația să revină la normal”.

Speriați cel mai probabil de situația din Federația Rusă, moldovenii au asaltat băncile comerciale să cumpere valută. Am mers la filiala unei bănci comerciale de la Chișinău. La prânz, mai multe persoane făceau coadă la casele de schimb valutar.”Am vrut să cumpăr ruble și nu au. Cred că nu este de bine ceea ce se întâmplă în Rusia”.

Totuși, proprietarul filialei băncii comerciale dă asigurări că totul este în ordine și nu vede de ce lumea ar fi nemulțumită.”Oameni mulți avem tot timpul. Nu este nimic ieșit din comun”.

Guvernatorul Băncii Naționale, Dorin Draguțan afirmă că lucrurile nu vor continua așa la nesfârșit, atât rubla rusească, cât și prețul la petrol se vor opri odată şi odată din cădere.„La Moscova cineva strănută, iar noi, la Chișinău facem guturai, anume din cauza că suntem foarte deschiși”, a declarat guvernatorul BNM,  Dorin Drăguțanu, într-un comentariu pentru moldpres. Potrivit acestuia „avem o depreciere semnificativă a leului față de dolar de la începutul anului. Acest lucru reprezintă o ajustare macroeconomică automată a economiei la conjunctura regională”, susține oficialul moldovean.

Deprecierea puternică a rublei rusești va avea un impact negativ în scurt timp asupra R.Moldova. ”Cel mai mult se va face resimțit prin intermediul exporturilor, investițiilor directe ale investitorilor ruși în economia moldovenească. Cel mai important va fi impactul prin intermediul remitențelor din Rusia și aici anticipăm o reducere a volumului cu 20 la sută, ceea ce pe termen scurt este echivalent cu reducerea cu circa 12 la sută a influxului total de remitențe”, susține Adrian Lupușor, expert la Centrul Analitic independent ”Expert-Grup”.

 
Reportaj realizat de Valeria Viţu