Clujul, mai cosmopolit decât Bucureştiul sau Iaşiul

cluj.jpg

Clujul, mai cosmopolit decât Bucureştiul sau Iaşiul

În timp ce unele state europene se tem că după ianuarie 2014 vor fi invadate de imigranţi români, în ţara noastră vin anual, să înveţe sau să muncească mii de străini. Clujul este cel mai cosmopolit oraş din România, cred experţii Institutului Intercultural. O analiză realizată de aceştia arată că profilul cultural al Clujului este mai apropiat de cel al Parisului decât cel al Bucureştiului sau al Iaşiului.

Un alt studiu bazat pe un sondaj de opinie arată că Clujul este cel mai prietenos oraş european cu străinii. Iar tendinţa se va accentua şi mai mult odată cu pregătirile pentru anul 2015, când Clujul va fi Capitală Europeană a Tineretului.

Caracterul cosmopolit al Clujului nu este unul recent, ci vine din istoria oraşului în care convieţuiesc trei comunităţi importante: românii, maghiarii şi germanii. Acestor comunităţi li s-au adăugat, de-a lungul ultimelor decenii un mare număr de imigranţi, veniţi din toată lumea. Cei mai mulţi dintre ei provin din Uniunea Europeană şi nu au nici un fel de probleme de intergrare, spun reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale. Comunităţi precum cea olandeză, britanică, germană sau franceză şi-au creat propriile grupuri de afaceri, care reunesc zeci de companii. Din aceste ţări provin şi mulţi dintre studenţii clujeni.

Facultatea cu cei mai mulţi studenţi străini din România este Medicina din Cluj. Aceasta are peste 2000 de studenţi străini, cei mai mulţi din Franţa şi Suedia. Însă, cea mai mare comunitate străină în sine este cea a studenţilor basarabeni care numără peste 1500 de persoane, potrivit datelor oficiale. În realitate, numărul românilor basarabeni este mult mai mare, numai că aceştia nu mai apar în statistici pentru că au primit cetăţenie română, spune Cristina Răilean, reprezentanta acestei comunităţi.

Din afara Europei, cei mai numeroşi străini din Cluj sunt cei care vin din Asia, spune reprezentantul comunităţii pakistaneze. O altă comunitate extra-europeană importantă din Cluj este cea provenită din ţările arabe. În general, principala problemă cu care se confruntă cei care vin din aceste ţări este una fiscală. Aceşti străini spun că singura discriminare pe care o resimt faţă de cetăţenii UE este aceea că trebuie să plătească unele taxe mai mari, spune Samir Moukhliss, membru al comunităţii marocane.

În ultimii ani au apărut şi latino-americani stabiliţi în Cluj. Alex Jacho, cetăţean ecuadorian şi mediator intercultural pentru această cumunitate spune că ar dori ca latino-americanii să plătească aceleaşi taxe ca şi românii.

Tendinţa de creştere a numărului de străini din Cluj se va accentua şi mai mult în viitorii ani, cred reprezentanţii societăţii civile. Tocmai de aceea, Institutul Intercultural şi Liga Apărării Drepturilor Omului au pornit un proiect care vizează  formarea unei reţele de mediatori interculturali. Este vorba de persoane care sunt pregătite special pentru a-i ajuta şi a-i reprezenta pe membrii comunităţii de exapaţi în relaţia cu autorităţile române. Această calificare de mediatori interculturali a fost recunoscută de Ministerul Muncii din România.

 
Material realizat de corespondenta RFI la Cluj, Bianca Pădurean