Ancheta Le Point despre imigraţie

Imigranţii sunt prea numeroşi? Imigranţii reprezintă o şansă pentru economie? Dar un pericol pentru occidentali şi în general pentru francezi? O vastă anchetă publicată de revista franceză Le Point încearcă să răspundă la toate aceste întrebări, unele dintre răspunsuri fiind dealtfel deranjante pentru unii.

Unul dintre clişeele cele mai des vehiculate este acela care spune că din cauza globalizării, fluxurile migratorii au crescut considerabil. Ori statisticile oficiale nu confirmă acest lucru. Migraţiile sunt mult mai puţin "globalizate" decât celelalte componente ale globalizării cum ar fi comerţul, investiţiile directe străine, capitalurile financiare şi fluxurile tehnologice.
Între 1970 şi 2013 stocul de migranţi internaţionali a crescut doar cu circa 2 la sută pe an. Adică astăzi există circa 232 de milioane de imigranţi în toată lumea, cu alte cuvinte puţin peste 3 procente din populaţia mondială.

În plus numai o jumătate din aceste migraţii internaţionale au loc din ţările Sudului - cel sărace - spre cele din Nord - mai bogate. Restul migraţiilor au loc de la Sud la Sud sau de la Nord la Nord.

"Globalizarea nu a provocat deci o invazie de imigranţi săraci în ţările bogate", este prima concluzie la care ajunge Le Point. Revistă care constată că în Franţa, imigraţia are un caracter şi mai limitat decât media generală.

Hexagonul a primit în medie de la începutul acestui secol circa 200 de mii de migranţi anual, cifră ce reprezintă 0,33 la sută din populaţia franceză. Drept comparaţie, Germania a primit anul trecut un milion de migranţi. Franţa este astfel una dintre ţările cele mai închise din OCDE - Organizaţia pentru cooperare si dezvoltare economică. Doar Japonia, ţară cunoscută pentru ermetismul ei, are un procent mai mic de migranţi care vin anual acolo.

În ciuda acestor cifre adesea modeste, opiniile publice resimt altfel situaţia, lucru care şi explică tendinţele extremiste care apar mai peste tot în lume. Astfel, potrivit unui sondaj realizat de German Marshall Fund, arată că în Statele Unite ale Americii, majoritatea persoanelor interogate estimează la 40 la sută din populaţia totală ţării numărul de imigranţi. Ori acesta nu este decât de 12,5 la sută. In Franţa situaţia este similară: francezii evaluează la un sfert din total populaţia imigrată ori ea nu este decât de circa 8 procente.

O altă idee preconcepută care circulă este aceea că imigrantii iau locurile de muncă localnicilor şi în plus provoacă o scădere a salariilor.
Imigraţia are cert un impact asupra ofertei de locuri de muncă dar şi asupra cererii. Imigranţii produc dar şi consumă bunuri şi servicii, efectul global fiind unul pozitiv asupra cresterii economice.

Dacă imigratia crează bogăţie şi deci locuri de muncă asta se explică şi prin faptul că imigranţii sunt per ansamblu mai motivaţi, mai dinamici şi mai inventivi decât localnicii.

În SUA de exemplu, imigranţii care obţin diplomă în universităţile americane şi rămân acolo depun de două ori mai multe brevete decât diplomaţii autohtoni. De notat aici că aproape 20 la sută din studenţii înscrişi în primul an la universitatea din Washington erau anul trecut străini, majoritatea chinezi.

În Franţa, din cele 6,2 milioane de persoane cu mai multe diplome sau grade de studii superioare, 780 de mii sunt născute în afara Hexagonului. Cu alte cuvinte peste 12 la sută din total, cifră mai mare decât procnetul total de imigranţi din populaţia franceză care este de circa 8 procente.

Acelaşi raţionament este valabil şi pentru salarii: imigranţii nu trag salariile în jos, ba dimpotrivă, arată economiştii cotaţi de Le Point. Analiza trebuie însă nuanţată. De eventuala creştere a salariilor beneficiază cei mai calificaţi. Salariile muncitorilor puţin sau deloc calificaţi sunt slab impactate de această imigraţie.

În Franţa, statisticile confirmă o realitate şi anume că imigranţii veniţi din afara Uniunii Europene fac apel mai des decât ceilalţi la ajutoarele sociale. Asta nu înseamnă însă că de aceea au venit aici. Explicaţia dată de specialişti este că această populaţie este adesea cea mai puţin calificată şi cea mai defavorizată dar şi cea mai discriminată pe piaţa muncii, deci cea mai susceptibilă să încaseze ajutoare sociale.

Cu cât un imigrant e mai bine integrat, cu atât va obţine mai puţine ajutoare de la stat. Drept concluzie, Le Point notează că asadar că imigraţia nu este nici soluţia miracol dar nici cauza problemelor economice. Cu alte cuvinte, adevăratele mize ale imigraţiei nu se situează în domeniul economic.

Cu toate acestea, probabil şi din cauza unor mize electorale, Franţa caută - ca şi alte ţări - să diminueze dumpingul social. La cererea preşedintelui François Hollande, guvernul a prezentat un plan care urmăreşte să combată utilizarea abuzivă a muncitorilor detaşaţi.

Regimul "muncitorilor detaşaţi" este reglementat de o directivă europeană din 1996. Potrivit acestui text susţinut pe atunci de ţările liberale precum Marea Britanie, muncitorii detaşaţi care vin dintr-o altă ţară a Uniunii europene trebuie să fie plătiţi în noua lor ţară, ţara-gazdă să-i spune, cu cel puţin salariul minim din această ţară. De asemenea ei trebuie să aibă aceleaşi orare de lucru şi concedii ca şi cei din ţara-gazdă.

Astfel, un polonez care vine în Franţa va primi salariul minim din Franţa dar taxele sociale plătite de patronul lui vor fi la nivelul ţării de origine a respectivului, în speţă Polonia, unde aceste taxe sunt mult mai mici decât în Franţa. Cu alte cuvinte, la final mâna de lucru venită din alte ţări cu standarde mai mici va reveni mai ieftin patronilor - uneori cu până la 30 sau chiar 40 la sută - de unde şi recurgerea sistematică la acest sistem cu toate că el trebuie să fie limitat în timp?

În Franţa - şi nu numai - această directivă europeană este adesea deturnată, patronii abuzează de ea uitând de exemplu să declare locurile de muncă "detaşate". De unde deci şi dorinţa guvernului de la Paris de a combate această formă de dumping social.

Problema este că socialiştii de la guvernare în Franţa o iau astfel uşor uşor - ca dealtfel întreaga clasă politică franceză - pe urmele lui Marine Le Pen. Pentru lidera extremei drepte franceze, "muncitorii detaşaţi" au devenit calul de bătaie întrucât ar fi plaga numărul unu a Franţei în particular în domeniul şomajului. In timp ce Frontul Naţional cere pur şi simplu abrogarea acestei directive europene, actualul guvern şi-a propus mai degrabă să combată folosirea ei abuzivă.

Recent falimentul anunţat al abatoarelor Gad din Bretania - vestul Franţei - a fost amplu comentat de presa hexagonală. Firma franceză era confruntată cu concurenţa acerbă a omologilor germani - care folosesc personal din România - şi a fost nevoită să-şi închidă un abator în care lucrau 900 de salariaţi francezi.

Asta în timp ce într-o altă unitate de producţie tot Gad foloseşte 100 de muncitori români pentru care plăteşte, aşa cum prevede directiva euroepană, taxele sociale în România unde sunt mult mai mici decât în Franţa.

In plus, patronii de la Gad au trecut printr-un intermediar străin ca să-i angajeze pe români care astfel sunt plătit nu cu salariul minim din Franta - care e de vreo 1400 de euro lunar - ci cu doar 600 de euro.

Un alt dosar în care au fost - şi mai sunt - implicaţi muncitori români detaşaţi este cel de la Flamanville,locul unde se construieşte primul reactor nuclear de nouă generaţie din Franta, celebrul EPR.

O mare parte din lucrătorii de pe acest şantier emblematic sunt români. In fine, recent şantierele navale de la Cherbourg au câştigat o licitaţie care prevede construirea a 30 de vase - 24 de pescuit şi 6 militare - pentru Mozambic. Ca să-şi poată onora comanda, constructorul francez a apelat la mână de lucru românească si lituaniană.

O situaţie denunţată de sindicatele franceze dar care este cum spuneam perfect legală câtă vreme se respectă litera legii, a directivei europene. Un text pe care mulţi, în perspectiva alegerilor europene, promit că-l vor schimba deîandată ce vor avea ocazia s-o facă.