Vremea se strică: ploi, frig şi vânt puternic

Vremea se strică în aproape toată ţara începând de miercuri seară. Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ploi, vânt puternic şi temperaturi scăzute, valabilă de miercuri seară până vineri. La munte şi în jumătatea de nord a Moldovei sunt anunţate lapoviţă şi ninsoare.

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că de miercuri de la ora 21, până joi la ora 23, în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Sibiu va ploua. Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 de litri pe metru pătrat şi izolat 40-60 de litri pe metru pătrat.

În Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali este posibil să cadă lapoviţă şi chiar să ningă.

Va ploua în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea de sud-vest, unde vremea se va răci accentuat, iar vântul se va intensifica treptat.

De joi noapte, ploile se vor extinde şi vor cuprinde până vineri la ora 23 aproape toată ţara, iar în toate regiunile vor fi temperaturi scăzute.

Judeţele care de joi noapte vor fi sub avertizare cod galben sunt: Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Covasna, Harghita, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Maramureş şi Mureş.

Vremea va fi rece până spre sfârşitul lunii octombrie.