Marea Britanie - schimbări dure în legea imigraţiei

Guvernul britanic modifică drastic legea privind imigraţia, obiectivul declarat fiind să transforme Regatul Unit într-un “mediu ostil” pentru străinii care aleg să rămână ilegal în ţară. Ministrul de interne Theresa May crede că în acest fel numărul imigranţilor din afara Uniunii Europene ar putea să scadă cu cel puţin 100.000.

Guvernul britanic e extrem de grăbit cu noua lege, aşa că proiectul va fi trimis parlamentului vineri sau cel târziu sâmbătă. Iar măsurile avute în vedere sunt mai mult decât restrictive.

Imigranţii ilegali şi deţinuţii străini îşi vor pierde dreptul de a reclama deportarea lor. Cei care urmează să fie deportaţi vor putea să se plângă de această procedură abia după ce vor fi daţi afară de pe teritoriul britanic.

Imigranţii ilegali nu vor mai putea să închirieze case sau apartamente dacă nu vor dovedi că au legături justificate cu un anumit cartier de locuinţe. În afară de asta, în noua lege mai sunt prevăzute amenzi pentru proprietarii şi autorităţile municipale care încalcă regulile.

Cei care angajează imigranţi ilegali riscă o amendă de 20.000 de lire pentru fiecare angajat.

Cei pe care britanicii îi numesc “turişti de sănătate”, care nu pot să dovedească că au dreptul la servicii medicale gratuite de la sistemul naţional de sănătate al Marii Britanii, vor fi obligaţi să îşi plătească tratamentul.

Studenţii străini, aflaţi legal şi temporar în Regatul Unit, vor trebui să acopere o parte din valoarea serviciilor medicale. De exemplu, studenţii din statele din afara Europei vor trebui să plătească anual câte 200 de lire.

Imigranţii ilegali nu vor mai putea deschide conturi bancare, şi asta pentru că băncile vor fi obligate să verifice înainte de orice operaţiune o listă cu imigranţii ilegali.

E adevărat că, oficial, noua lege e doar pentru imigranţii ilegali din afara Uniunii Europene, aşa că nu prevede măsuri restrictive pentru bulgarii şi românii care sunt aşteptaţi să se mute în Marea Britanie după 1 ianuarie 2014.

Un purtător de cuvânt al guvernului a precizat însă că se caută o modalitate pentru a îngreuna accesul românilor şi bulgarilor la serviciile publice.