Rusia interzice „propaganda homosexuală”

pro-gay.jpg

Zeci de protestatari, arestaţi sâmbătă

Rusia a adoptat ieri legea antigay. Practic, oricine face de acum înainte „propagandă” pentru drepturile homosexualilor va fi pasibil de pedeapsă. Interzicerea „propagandei pentru relaţiile sexuale non-tradiţionale” reprezintă o parte din campania de a promova valorile ruseşti tradiţionale în opoziţie cu cele occidentale.

După ce Duma de stat a adoptat în unanimitate legea pe 11 iunie şi apoi ea a primit săptămâna trecută votul Camerei Superioare, aseară, Vladimir Putin a făcut ultimul pas şi a promulgat-o. Legea stigmatizează minorităţile sexuale şi interzice informarea copiilor asupra homosexualităţii, relatează „The Guardian”. Cei care vor face propagandă homosexualităţii – de la a scrie până la a face marşuri pentru minorităţile sexuale – vor fi amendaţi.

Amenzile merg de la echivalentul a 100 de euro până la 23.000, iar sancţiunile sunt şi mai aspre facă dacă aşa-numita „propagandă” se face pe Internet, situaţie în care o organizaţie sau entitate juridică riscă să fie închisă 90 de zile. Cetăţenii străini care se fac vinovaţi de infracţiunea nou-apărută riscă o amendă de până la 100.000 de ruble, dar şi închisoare de până la 15 zile şi expulzarea. Este un nou avertisment transmis ONG-urilor străine. Dar nu doar atât.

Kremlinul şi Biserica rusă consideră că acest obicei îi corupe pe adolescenţii ruşi şi contribuie la protestele anti-Putin. Criticii insistă, în schimb, că o asemenea lege interzice de facto marşurile pro-gay şi dă dreptul autorităţilor să condamne pe oricine care sprijină drepturile acestei minorităţi, notează Reuters.

Chiar de sâmbătă, înainte ca proiectul să devină lege, poliţia a arestat zeci de protestatari pro şi anti-homosexuali în Sankt Petersburg.
În Rusia, deşi nu există statistici oficiale privind atacurile asupra homosexualilor, sondajele realizate online arată că 15% dintre ei au fost agresaţi cel puţin o dată în ultimele 10 luni. Există şi oameni care au fost ucişi din cauza orientărilor lor sexuale, notează AFP. Homofobia este larg răspândită în Rusia, iar potrivit Institutului Vtsiom, 88% dintre ruşi susţin interzicerea propagandei homosexuale, în timp ce 54% consideră că homosexualitatea trebuie pedepsită. Homosexualitatea a fost considerată delict în Rusia până în 1993 şi maladie mentală până în 1999.