25% dintre români nu cred că statul ar trebui să ia măsuri împotriva discriminării

Homosexualii sunt mai puţin toleraţi de români, comparativ cu persoanele de alte etnii. Este rezultatul unui sondaj INSCOP, realizat la comanda Adevărul.

Discriminarea a fost plasată de subiecţi pe ultimul loc într-o listă a problemelor importante pentru societatea românească de azi. În ierarhia problemelor indicate de respondenți, pe primele poziții se află lipsa locurilor de muncă, nivelul redus al veniturilor și problemele din sistemul de sănătate.

Când vine vorba despre discriminare, aproape 85% dintre români sunt de acord cu faptul că majoritatea trebuie să fie tolerantă cu persoanele de altă etnie, arată sondajul INSCOP. 89,1% din respondenţi sunt de aceeaşi părere în ceea ce priveşte toleranţa faţă de persoanele de altă religie.

Cu toate acestea, doar 47,8% dintre români sunt de acord că majoritatea trebuie să fie tolerantă cu persoanele de orientare homosexuală. În termeni de minorităţi etnice este clar că publicul percepe minoritatea romă ca fiind mai susceptibilă de a fi discriminată decât cea maghiară. Peste 60% dintre români cred că maghiarii au aceleași drepturi ca ei.

Potrivit rezultatelor sondajului, 48,2% dintre români consideră că persoanele cu handicap sunt tratate la fel ca celelalte persoane, 49,9% sunt in dezacord, iar 2% nu s-au pronuntat sau nu au ştiut.

Referitor la discriminarea de gen, 58,3% dintre români consideră că femeile au aceleași posibilități ca bărbații, 29,6% cred că barbații au mai multe posibilități decât femeile, iar 6,5% dintre cei intervievați nu au știut sau nu au răspuns la intrebare. Peste un sfert dintre români nu cred că statul ar trebui să ia măsuri împotriva discriminării.

Sondajul a fost realizat în perioada 28 mai-3 iunie, pe un eșantion de 1.055 persoane.