De trei ori mai multe transplanturi în 2013

Numărul transplanturilor se va tripla în anul 2013, în comparaţie cu cel de anul trecut. Această creştere are o explicaţie simplă. Ministerul Sănătăţii a angajat aproximativ 20 de coordonatori de transplant în câteva spitale importante, al căror rol este să recolteze organele oferite de rudele donatorilor aflaţi în moarte cerebrală. Doar miercuri, 22 mai, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj au avut loc patru operaţii de transplant.

Corespondenta RFI la Cluj Bianca Pădurean

Numărul organelor recoltate pentru transplant a crescut spectaculos după ce într-o serie de spitale, judeţene sau municipale din toată ţara, au fost create posturi de coordonator de transplant, ocupate de medici sau de asistenţi medicali. Rolul acestora este să identifice posibilii donatori, să obţină acordul rudelor pentru prelevarea de organe, apoi să organizeze această prelevare. Organele donate sunt apoi transportate şi transplantate în centrele medicale cu tradiţie, cum ar fi Bucureştiul sau Clujul. Implicarea acestor coordonatori va tripla numărul de transplanturi faţă de anul trecut, estimează directorul executiv al Agenţiei Naţionale pentru Transplant, medicul clujean Dan Luscalov.

Directorul executiv al Agenţiei Naţionale pentru Transplant spune că este remarcabil faptul că au fost prelevate organe în interiorul unor spitale care nu au mai înregistrat până acum nici un donator.

Medicii specializaţi în transplant spun că tot mai mulţi dintre români acceptă să doneze organele rudelor aflate în moarte cerebrală, spre deosebire de situaţia de acum câţiva ani, când medicii se izbeau de multe refuzuri. La această schimbare de atitudine au contribuit organizaţiile societăţii civile, dar şi Biserica. Mai întâi, Biserica Catolică, apoi cea Ortodoxă şi cultele protestante au cerut credincioşilor lor să accepte donarea de organe, ca o expresie extraordinară a dragostei creştineşti faţă de aproapele aflat în suferinţă. Însă, multă vreme, această schimbare de atitudine nu a putut fi valorificată corespunzător, din cauza unor deficienţe de organizare a sistemului sanitar, în sensul că mulţi medici au evitat, din diferite motive, să se implice în procedurile de prelevare a organelor donate.

 
Corespondenta RFI la Cluj Bianca Pădurean