Avion în flăcări pe un aeroport rus

9.jpg

Sursa: www.newswhip.com

Aeroportul Vnukovo din Moscova a fost închis temporar în această dimineaţa, după ce un avion cu aproximativ 140 de persoane la bord a luat foc la aterizare. Nicio persoană nu a fost rănită în incident, scrie RIA Novosti în pagina electronică, citată de Mediafax.

"Trenul de aterizare din stânga a luat foc la aterizare. Informaţii preliminare sugerează că frâna de la roată a fost distrusă", a declarat sursa citată, din domeniul aplicării legii, adăugând că avionul, de tip Boeing 737, operat de compania aeriană UTair a fost scos afară de pe pistă.

Postul de ştiri Rossia 24 a prezentat imagini cu avionul înconjurat de echipe de intervenţie, pe pistă. Un pompier de la faţa locului a declarat pentru post că incidentul a fost "periculos".

Între pasageri s-au aflat membrii trupei pop ruse Laskovy Mai, care se întorceau dintr-un turneu împreună cu producătorul lor, şi un deputat în Duma de Stat din Stavropol, Andrei Razin. Acesta a declarat pentru RIA Novosti că avionul era "aproape plin" şi că a fost evacuat "prompt".

Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că avionul transporta 136 de pasageri şi şase membri ai echipajului, în timp ce Departamentul pentru Transport din cadrul Ministerului de Interne a anunţat că la bordul aeronavei se aflau 136 de persoane cu tot cu membrii echipajului.