SUA confirmă: arme chimice în Siria

237904-articol.jpg

SUA confirmă: arme chimice în Siria

Armele chimice ar fi fost utilizate de două ori în conflictul sirian, anunţă un oficial american. Declarația vine în contextul în care BBC a scris că are informații potrivit cărora regimul sirian a utilizat arme chimice, în timpul conflictului cu rebelii.

"Comunitatea de informaţii este de acord, cu grade diferite de certitudine, că au fost utilizate arme chimice cel puţin de două ori în cantităţi mici, în Siria", a declarat adjunctul secretarului de Stat american. Oficialul nu a precizat dacă regimul sau rebelii au făcut uz de aceste arme, a căror utilizare a fost definită de către Barack Obama ca o "linie roşie" ce nu trebuie depăşită. De altfel, președintele american caută să aibă o certitudine în această privinţă, înainte de a lua o hotărâre.

La sfârşitul lunii aprilie, secretarul Apărării, Chuck Hagel, a fost primul care a declarat că în cadrul comunităţii americane de informaţii se crede că regimul lui Bashar al-Assad a utilizat arme chimice.

BBC a anunțat că are informații care indică faptul că regimul sirian a utilizat arme chimice. Un corespondent al BBC citează mai mulți martori din orasul Saraqeb, aflat în zona de nord a țării care au văzut cum elicoptere aparținând regimului sirian au aruncat cel puțin două dispozitive care conțin gaz otrăvitor. Guvernul sirian a respins orice fel de acuzații.