Papa Francisc: “Nu e nevoie să vă înmulțiți ca iepurii ca să fiți buni catolici”

papa.jpg

Papa Francisc: “Nu e nevoie să vă înmulțiți ca iepurii ca să fiți buni catolici”

O nouă declarație controversată  a Papei Francisc. “Nu e nevoie să vă înmulțiți ca iepurii ca să fiți buni catolici”, le spune liderul de la Vatican credincioșilor, în contextul în care Europa se confruntă cu o criză demografică profundă. Suveranul Pontif a făcut aceste declarații la întoarcerea din Filipine.

Nu e nevoie de mulți copii, ci de a fi părinți responsabili pentru a fi buni catolici. Este ce a declarat Papa Francisc reporterilor în avion, la întoarcerea din Manilla, Filipine. Acolo, Suveranul Pontif s-a întâlnit cu foști copii ai străzii, abandonați de părinți care nu își permiteau să aibă grijă de ei.

Papa Francisc a luat încă o dată poziție contra controlului concepției, pentru că o viață nouă reprezintă o parte din sacralitatea căsătoriei, spune el. Dar Suveranul Pontif a reamintit că experții în materie de demografie susțin că fiecare familie ar trebui să aibă maximum trei copii.

Papa fusese întrebat ce le-ar spune familiilor care au mai mulți copii decât își pot permite pentru că religia catolică interzice contracepția. A adăugat însă că pentru cei săraci, un copil este totuși o comoară.

Papa a reușit să nască mai multe controverse și în urmă cu câteva zile, când a afirmat că e greșit să îi provoci pe cei de lângă tine insultându-le religia. Pentru a ilustra ideea, liderul lumii catolice a glumit cu jurnalistii spunandu-le că, dacă prietenul lui i-ar înjura mama, se poate aștepta la un pumn ca ripostă.