Femeile din România – cele mai fertile mame din UE aflate în Marea Britanie

2336-nou_nascut.jpg

Femeile din România – cele mai fertile mame din UE aflate în Marea Britanie

Natalitatea a crescut simţitor în Anglia şi Ţara Galilor în ultimii 10 ani, mai ales pe seama mamelor născute în alte ţări şi imigrate aici, potrivit datelor publicate de Oficiul Naţional de Statistică.

În 2011, cel mai recent an pentru care există date, s-au născut în cele două regiuni care reprezintă aproape 90% din populaţia Regatului Unit 724000 de copii, cu pest 21% mai mulţi decât în 2001, când s-a înregistrat un minim istoric de naşteri.

Dintre aceştia 539000 de naşteri provin de la femei născute în Regatul Unit şi 185000, adică peste un sfert, de la femei imigrante.
Rata fertilităţii este de 1,84 copii pe femeie la primul grup şi 2,21 la cel de-al doilea grup.

Dintre femeile născute în strănătate, cele mai fertile provin din România, cu un coeficient de 2,93 copii pe fiecare mamă.

Per total însă, femeile din România au dat naştere unui număr de doar 3500 de copii în 2011, în timp ce femeile din Polonia au dat naştere la 20500 de copii, cei mai mulţi născuţi din mame imigrante în Anglia şi Ţara Galilor. Limba poloneză este, potrivit recensământului din 2011, cea mai vorbită limbă din Regatul Unit, după engleză.

Cea mai scăzută fertilitate a mamelor ce provin din UE este a femeilor din Grecia şi Italia, cu 1,2, respectiv 1,11 copii pe femeie.

Pentru mamele ce provin din afara UE cea mai ridicată fertilitate se întâlneşte la femeile originare din Libia – 5,6 – în timp ce fertilitatea cea mai scăzută este întâlnită la femeile originare din Coreea de Sud – 1,1.