Oficial ISU: "Unii oameni înzăpeziţi pun maşina mai presus de propria viaţă"

oficial_isu_unii_oameni_inzapeziti_pun_masina_mai_presus_de_propria_viata.jpg

Cod Portocaliu de viscol în Bucureşti şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării, miercuri, 29 ianuarie.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti le recomandă locuitorilor Capitalei să nu plece la drum miercuri, sub Cod Portocaliu de viscol. Purtătorul de cuvânt al ISU "Dealu Spirii" Bucureşti, locotenentul Daniel Vasile spune la RFI că există bucureşteni înzăpeziţi care refuză să-şi părăsească maşinile.

ISU Bucureşti a afişat mai multe recomandări pe cele 37 de panouri electronice instalate în zonele cu trafic intens din Capitală.

Autorităţile îi sfătuiesc pe şoferii care nu pot evita deplasările miercuri să se doteze cu lopeţi, lanterne, pături şi rezerve de apă şi combustibil.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dealu Spirii" Bucureşti, locotenentul Daniel Vasile spune că în general, bucureştenii rămaşi înzăpeziţi cooperează cu autorităţile, dar există şi unii reticenţi.

"Cele mai multe dintre recomandările noastre sunt puse în practică, însă problemele cele mai mari apar atunci când noi mergem şi îi preluăm pe aceşti oameni rămaşi înzăpeziţi şi o parte dintre aceştia refuză să-şi părăsească autoturismele, punând în acest fel un bun material mai presus de propria viaţă", afirmă el.

"S-a întâmplat nu mai departe de precedentul Cod Portocaliu din urmă cu trei-patru zile, atunci când pe autostrada A2, pe sensul de deplasare Bucureşti-Constanţa a fost vorba de un accident rutier, în care au fost implicate mai multe autoturisme, care nu au mai putut continua deplasarea. Noi am preluat cea mai mare parte din persoanele respective şi le-am adus în condiţii de siguranţă în Bucureşti, însă un grup compact de 10-12 persoane au refuzat sprijinul nostru şi au preferat să se adăpostească fie în autoturism, fie în benzinării, până când vremea le-a permis să-şi continue deplasarea şi astfel s-au expus unui risc destul de mare", declară purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.

Bucureştiul şi 14 judeţe din sudul şi estul ţării vor fi miercuri, între orele 06.00 şi 23.00, sub avertizare Cod Portocaliu de viscol, iar pentru alte zece judeţe a fost emisă o avertizare Cod Galben.

Avertizarea Cod Portocaliu a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ilfov, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea, Galaţi şi jumătatea de sud a judeţelor Argeş şi Dâmboviţa.

 
Daniel Vasile (ISU Bucureşti), intervievat de Cosmin Ruscior, despre Codul Portocaliu de viscol de miercuri, 29 ianuarie