Noi oferte pentru staţiunile balneare

O săptămână de tratament şi cazare într-o staţiune balneară costă între 330 lei şi 650 de lei, oferta fiind valabilă până la 30 aprilie. Organizaţia patronatelor din turismul balnear lansează din nou programele "O săptămână de refacere" şi "Hai la băi".

Programele speciale includ pachete de servicii de cazare, masă şi tratament în hoteluri de 2, 3 şi 4 stele, iar patronii spun că preţurile sunt neschimbate de patru ani. Ba chiar ar fi un adevărat chilipir să mergi la tratament până la 30 aprilie, pentru că, spune preşedintele organizaţiei din domeniu, ofertele prin programe sunt cu 30  sau 40 de procente mai mici decât în mod obişnuit.

Prin programul "O săptămână de refacere", un pachet care include şase nopţi de cazare, două proceduri de tratament pe zi, mic dejun şi o consultaţie medicală costă 330 de lei de persoană la hotelurile de două stele şi 360 de lei la trei stele. Pentru varianta cu două mese pe zi turiştii vor plăti 470 de lei pentru două stele şi 540 de lei la trei stele. Celălalt program, numit "Hai la băi", include cinci nopţi de cazare cu pensiune completă, adică trei mese pe zi, două proceduri pe zi, cinci zile de tratament şi o consultaţie medicală. Tarifele sunt 625 de lei la două stele şi 750 de lei la trei stele.

Există însă şi posibilitatea să staţi mai mult într-o staţiune, astfel că "decada balneară” cuprinde 10 zile de sejur cu pensiune completă, minim 7 zile de tratament, două proceduri pe zi şi o consultaţie medicală. Cei care aleg hotelurile de două stele vor plăti 710 lei pe pachet. iar la trei stele tariful este 830 de lei. Cât priveşte staţiunile care participă la astfel de programe, acestea sunt Amara, Băile Herculane, Băile Olăneşti, Băile Tuşnad, Călimăneşti-Căciulata, Covasna, Ocna Sibiului, Pucioasa, Sângeorgiu de Mureş, Sinaia, Moneasa şi Vatra Dornei.