Amnesty denunţă crimele din Siria

Siria comite în prezent crime împotriva umanităţii, pentru a se răzbuna pe comunităţile suspectate că susţin insurgenţii, afirmă Amnesty International într-un raport. Organizaţia afirmă că are dovezi că mai multe persoane, inclusiv copii, au fost luate din casele lor şi ucise de soldaţi, care în unele cazuri le-au ars cadavrele.

Amnesty International a intervievat oameni din 23 de sate şi oraşe din Siria, iar concluzia este că forţele şi miliţiile siriene sunt vinovate de "încălcări grave ale drepturilor omului şi ale dreptului umanitar internaţional, mergând până la crime împotriva umanităţii şi crime de război".

Organizaţia descrie modul în care soldaţii au incendiat case şi obiecte personale, trăgând la întâmplare în zonele rezidenţiale, omorând sau rănind trecători.

În consecinţă, Amnesty International cere Consiliului de Securitate al ONU să transmită cazul Curţii Internaţionale de Justiţie şi să impună un embargo asupra armelor destinate Siriei.

Conform Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), cu sediul în Marea Britanie, peste 14.100 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise de la începutul revoltei împotriva preşedintelui Bashar al-Assad, în martie 2011.