Ce schimbă reţeta electronică?

ce-schimba-reteta-electronica.jpg

Reţeta electronică va fi introdusă de la 1 iunie.

Bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate va creşte cu două-trei sute de milioane de euro, după introducerea reţetei electronice, din vara acestui an, mai precis de la 1 iunie. CNAS a obţinut fonduri europene, echivalentul a 40 de milioane de lei, pentru a permite aplicarea acestui sistem de prescriere on-line de medicamente, care va funcţiona o perioadă în paralel cu cel actual.

Principalul avantaj al introducerii reţetelor electronice va fi că fraudele vor fi drastic limitate. În prezent, aproape 36% din fondurile destinate sistemului sanitar se duc în medicamente şi era firesc ca fraudele permise de actualul sistem de prescriere să fie de ordinul sutelor de milioane de euro.

Concret, consumul de medicamente a crescut de la 2,7 miliarde de lei noi în 2006, la 6,5 miliarde în 2011, însă şi fraudele au crescut proporţional. Prin introducerea reţetei electronice de la 1 iunie şi a cardurilor electronice de sănătate, de la 1 august, se va crea o adevărată platformă informatică a asigurărilor de sănătate, pe care vor putea fi urmărite toate tranzacţiile cu banii asiguraţilor, explică preşedintele CNAS Lucian Duţă.

Subliniez că rolul CNAS este în primul rând acela de a fi un bun administrator, iar pentru a ne îmbunătăţi activitatea şi a lua decizii corecte şi la timp, avem nevoie de informaţii exacte şi de sisteme care să asigure transparenţa şi să prevină erorile şi mai ales fraudele. Astăzi, nu mai vorbim doar despre un sistem, sistemul informatic unic, ci despre o platformă integrată complexă. Beneficiile principale ale acestei platforme sunt: administrarea informatică unitară şi managementul deciziilor, performanţa în acordarea serviciilor, facilitatea raportării şi decontării serviciilor medicale, monitorizare şi mai ales control asupra utilizării fondurilor”, a declarat Lucian Duţă.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Patronatului Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susţinut că prescripţia electronică este un beneficiu pentru medici, întrucât în actualul sistem există multe probleme ce pot apărea la reţetele pe care le cumpără. În plus, medicii vor evita problemele de imagine cu care se confruntă în prezent, explică Doina Mihăilă, care se teme însă de problemele tehnice la implementare şi cere, din acest motiv, ca o vreme, reţelete pe suport de hârtie să mai poată circula în paralel cu cele electronice.

Va fi mult mai transparent sistemul, ne va uşura munca şi, foarte important, am auzit de ani de zile un lucru care ne deranjează foarte tare: medicii sunt hoţi! De data aceasta, se va dovedi că medicii nu sunt hoţi sau nu toţi medicii sunt hoţi. Generalizarea asta nu face bine nimănui. Va fi foarte transparent, toată lumea va putea să vadă reţetele, toată lumea din sistem”, a declarat preşedintele Federaţiei Patronatului Medicilor de Familie.

Şi vicepreşeditele Colegiului Farmaciştilor, Clara Popescu, a susţinut că este necesară adoptarea acestei prescripţii electronice, mai ales că de multe ori farmaciştii erau obligaţi să plătească erori de prescripţie apărute în sistem.

La rândul lor, farmaciştii susţin ideea să lucreze o perioadă în paralel, electronic şi offline, dar şi ideea ca toate cheltuielile pentru introducerea reţetei şi a cardului să fie acoperite de Casa de Asigurări de Sănătate.

Sistemul de prescripţie electronică va fi realizat de Hewlett Packard România, pe baza unui contract în valoare de peste 40 de milioane de lei noi. Potrivit CNAS, ar exista deja bani europeni pentru implementarea acestui sistem.

Să spunem însă şi ce înseamnă prescripţia electronică: este vorba de completarea electronică a reţetelor, care vor fi vizibile în sistemul informatic al farmaciilor, renunţându-se astfel la reţetele scrise de mână. Trecerea la prescripţia electronică marchează o schimbare profundă în sistemul de sănătate, care în România se bazează aproape în totalitate pe "hârtii scrise de mână". Prescripţia electronică va lega 50 de mii de medici cu aproximativ şase mii de farmacii.

 
Reţeta electronică, introdusă din vară