Semne de întrebare, după tragicul accident din Elveţia

Autorităţile rutiere elveţiene îşi pun întrebări asupra normelor de construcţie a tunelului în care a avut loc teribilul accident de autocar, soldat cu 28 de morţi, între care 22 de copii.

Experţii elveţieni încă nu înţeleg cum s-a putut produce accidentul de autocar, soldat cu moartea mai multor elevi belgieni şi olandezi. Primele informaţii arată că tunelul în care a avut loc tragedia a fost construit după toate normele de securitate, spune un purtător de cuvânt al oficiului federal însărcinat cu întreţinerea şoselelor, Antonello Laveglia.

"În prezent, este clar că după cele întâmplate, nu este exclus ca unele lucruri să fie rediscutate sau schimbate", mai declară el. "Accidentul care a avut loc este o ocazie de a reflecta pe această temă", insistă purtătorul de cuvânt.

Antonello Laveglia precizează că aceste norme au fost stabilite de Societatea Elveţiană a Inginerilor şi Arhitecţilor.

Autocarul plin cu elevi a intrat în tunelul rutier, unde viteza este limitată la 100 de kilometri pe oră şi dintr-un motiv încă necunoscut, a lovit bordura dreaptă a şoselei, după care a intrat frontal în peretele de beton.

Tunelul din Sierre a fost construit în 1999 şi este lung de doi kilometri şi jumătate.

"Este un tunel ce respectă cele mai actuale norme", în materie de "ventilaţie, siguranţă, semnalizare şi aprovizionare cu energie", declară Antonello Laveglia.