Presa franceză despre protestele româneşti: „Mii de români în stradă, nemulţumiţi de o putere acuzată de aroganţă”

univ-10.jpg

„România zdruncinată de manifestaţii spontane”. Foto: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu

La cinci zile după declanşarea manifestaţiilor din România, presa franceză începe şi ea să comenteze mai pe larg mişcările de protest de la Bucureşti şi din alte oraşe ale ţării. L'Humanité şi La Croix şi-au trimis jurnalişti la faţa locului, în timp ce oficialii de la Bucureşti încearcă să justifice, tot în presa franceză, situaţia actuală din ţară.

Vasile Damian:

România zdruncinată de manifestaţii spontane”. Sub acest titlu, în deschiderea paginilor sale consacrate actualităţii internaţionale, corespondentul ziarului catolic La Croix descrie „bătălia” de duminică seară din Bucureşti. „Gaze lacrimogene, baricade improvizate, caldarâm smuls ca să fie folosit pe post de proiectile” - nimic nu lipseşte din tabloul sumbru schiţat de ziaristul francez. „Dacă 100 de huligani au decis să se răfuiască cu jandarmii, grosul trupelor de manifestanţi era în altă parte. Pe lista revendicărilor sutelor de tineri masaţi la Universitate figurează la loc de frunte combaterea corupţiei din ţară şi lipsa de interes a politicienilor pentru problemele de zi cu zi ale oamenilor. Puţin mai devreme, în cursul zilei, aceeaşi piaţă a Universităţii fusese ocupată de 1000 de pensionari, şomeri, dar şi oameni activi, veniţi şi ei să-şi exprime nemulţumirea faţă de preşedinte şi guvern”, ne spune Jonas Mercier, jurnalistul de la La Croix.

Dacă protestatarii citaţi de ziar denunţă când privatizările masive din ultimii ani, când puterea dictatorială de care ar dispune Traian Băsescu, politologul Cristian Pârvulescu, intervievat de Mercier, constată că „nemulţumirea e generală”. Faptul că guvernul nu dispune decât de o majoritate foarte mică, lucru care-l împinge să folosească adesea ordonanţele de urgentă, i-a scos din minţi pe cetăţeni. Excluşi din dezbaterea publică, în particular când e vorba de reforme majore cum sunt cele ale educaţiei sau ale sănătăţii, oamenii de rând sunt la capătul puterilor. „În aceste condiţii, nu-i sigur că mea culpa a premierului Emil Boc de luni seara va pune capăt agitaţiei contestatare”, conchide La Croix.

Colegul de la L'Humanité - cotidianul comuniştilor francezi - ne anunţă că „reforma sănătăţii nu trece în România”. Trimisul special al ziarului, Mehdi Chebana, observă că „după ce a adoptat unul dintre cele mai dure planuri de austeritate din Uniunea Europeană, guvernul de la Bucureşti vrea acum să reformeze şi sistemul de sănătate. Proiectul nu este însă pe placul românilor, care au decis aşadar, asfixiaţi de rigoare, să iasă în stradă de câteva zile încoace. De teama unor agitaţii prea mari cu câteva luni înainte de legislative, preşedintele Băsescu a decis să renunţe la text. Manifestanţii nu au fost însă mulţumiţi şi şi-au continuat protestele cu alte revendicări, precum demisia guvernului şi a preşedintelui. Sprijinind contestaţiile, opoziţia social-democrată şi liberală cere alegeri anticipate”, notează în încheiere L'Humanité.

În sfârşit, pe ultima pagină a ziarului economic Les Echos este publicată o fotografie realizată noaptea, în care în planul doi se observă un obiect în flăcări, în timp ce în prim-plan trece unul dintre manifestanţi. Din cuprinsul articolului aflăm că „mii de români au ieşit în stradă, nemulţumiţi de degradarea nivelului lor de trai şi a unei puteri acuzate de aroganţă”. O putere care se exprimă şi ea în presa franceză încercând să justifice situaţia: într-un interviu exclusiv acordat Agenţiei France Presse, Teodor Baconschi, ministrul român de Externe, regretă că „elita politică din România ultimilor 20 de ani nu a dialogat destul cu cetăţenii, dând dovadă de o anumită formă de autism”. Un lucru datorat în parte „sistemului birocratic prea greoi”, spune Baconschi, însărcinat începând de luni să anime tocmai un dialog cu societatea civilă. În finalul interviului acordat Agenţiei France Presse, oficialul de la Bucureşti apără totuşi politica guvernului Boc, graţie căruia „România a dat rezultate pozitive în termeni de macrostabilitate, inflaţie şi datorie structurală”. Rămâne de văzut dacă românii vor aprecia ameliorarea nivelului de trai promisă de Baconschi.

Vasile Damian: La cinci zile după declanşarea manifestaţiilor din România, presa franceză începe să comenteze pe larg