Retrospectivă 9/11: Libertăţile civile, victime colaterale în lupta anti-tero

retrospectiva-9-11-libertatile-civile-victime-colaterale-lupta-anti-tero.jpg

Atentatele de la 11 septembrie 2001 au schimbat lumea.

Statele Unite ale Americii par să se fi transformat într-o societate mai puţin democratică, după atentatele din 11 septembrie 2001. Asta şi din cauza faptului că autorităţile americane au impus măsuri drastice de securitate, unele dintre ele acceptate tacit de o parte a populaţiei, se arată într-o analiză AFP, care citează mai mulţi experţi.

Interceptări fără mandat, acceptarea tacită a torturii în cazul suspecţilor de terorism, cei mai mulţi fiind musulmani, măsuri draconice de securitate pe aeroporturile americane - acestea sunt doar câteva dintre transformările prin care a trecut societatea americană în ultimii zece ani, după atentatele din 11 septembrie 2001.

Războiul împotriva terorismului a dus la măsuri care înainte de momentul 9/11 erau greu de conceput: sporirea fără precedent a monitorizării mesajelor electronice, a apelurilor telefonice şi a tranzacţiilor financiare ale cetăţenilor americani şi străini.

 

 

Potrivit unor sondaje, cei mai mulţi americani se arată pregătiţi să renunţe la unele dintre libertăţile lor civile, în favoarea unei ţări mai sigure. Doar un sfert din populaţie crede de exemplu că torturarea suspecţilor de terorism nu este justificată niciodată.

 

 

Militanţii pentru drepturile omului înţeleg greu complicitatea americanilor de rând. "Numeroase persoane au răspuns într-o manieră atât de afirmativă, pentru că ele cred că măsuri ca interceptările fără mandat nu îi vizează decât pe alţii. Istoria a dovedit că acest lucru nu este adevărat. Odată ce Guvernul are o putere, nu renunţă la ea", spune Andrea Prasow, consilier în cadrul organizaţiei Human Rights Watch.

"Statele Unite nu erau acolo în urmă cu zece ani. Ţara era un lider imperfect, dar un lider pentru promovarea drepturilor omului", aminteşte Andrea Prasow.

"Schimbările nu afectează doar libertăţile individuale ale oamenilor care sunt suspectaţi pe nedrept, ci şi statul de drept", din cauza unei "utilizări excesive a secretului", explică la rândul său Michael German, consilier al influentei organizaţii de apărare a libertăţilor civile ACLU.