Zilele Mondiale ale Tineretului, un adevărat succes pentru Biserica Catolică

zilele-mondiale-ale-tineretului-un-adevarat-succes-biserica-catolica.jpg

Zilele Mondiale ale Tineretului, un adevărat succes pentru Biserica Catolică. REUTERS / Andrea Comas

În ciuda polemicilor, ediţia din acest an a Zilelor Mondiale ale Tineretului reprezintă un adevărat succes pentru Biserica Romano-Catolică: peste 1 milion de tineri din 193 de ţări se află la Madrid şi numărul acestora este posibil să ajungă la 2 milioane în weekend pentru a asista la evenimentul central - messa dominicala prezidată de Papa Benedict al XVI-lea.

În cea de-a doua zi a vizitei sale în Spania, cu ocazia Zilelor Mondiale ale Tineretului, Papa Benedict al XVI-lea a avut parte de o primire călduroasă la mănăstirea Escorial unde s-a întâlnit cu reprezentanţii clerului catolic şi ai ordinelor monastice. Suveranul Pontif va prezida spre seară Drumul Crucii (Via Crucis), eveniment central al vizitei sale în Spania, vizită care continuă să suscite numeroase polemici.

Acest eveniment considerat cea mai mare adunare din lume a tineretului dovedeşte că iniţiatorul său, fostul Papă Ioan Paul al II-lea, nu s-a înşelat : inspirat de Organizaţia Naţiunilor Unite care a declarat anul 1985, An Mondial al Tineretului, fostul Papă a dorit un eveniment similar circumscris la lumea catolică, un eveniment care să contribuie la menţinerea şi dezvoltarea unei identităţi comune transnaţionale care face forţa catolicismului. Zilele Mondiale ale Tineretului au un pronunţat caracter pedagogic iar cele peste 300 de locuri de cateheză, special amenajate, reprezintă o dovadă grăitoare.

Pe de altă parte, dimensiunea politică a Zilelor Mondiale ale Tineretului nu este mai mică iar discursul Papei este mereu exemplar : dacă în 1989 la Compostella, într-o epocă marcată de « Războiul Rece », Papa Ioan Paul al II-lea vorbea despre « libertate », anul acesta, marcat de criza economică, o criză care a afectat în mod particular tinerii, Papa Benedict a vorbit de « somaj », de « corupţie », de o « economie care să pună în centrul ei omul ».

Biserica Catolică şi Spania

Relaţiile bilaterale cu Spania sunt şi ele vizate de eveniment. Ne aflăm la numai 3 luni de alegerile legislative, alegeri după care socialistul Jose Luis Zapatero nu va mai conduce guvernul iar Populării sunt în capul tuturor  sondajelor. Benedict al XVI-lea doreşte să ia contact cu noul peisaj politic care se va contura la Madrid mai ales că episcopatul spaniol s-a situat în mod deschis de partea opoziţiei.

De unde şi instrumentalizarea costurilor legate de organizarea acestui eveniment de organizaţii apropiate de stânga spaniolă. În sfârşit, Zilele Mondiale ale Tineretului au şi o dimensiune europeană.

Pentru acest Papă european, un Papă venit chiar din inima continentului – Germania – bătălia geopolitică a creştinismului trebuie câştigată în primul rând în Europa. Prezenţa sa la Madrid este cât se poate de simbolică.

Din perspectivă catolică Spania anului 2011 reuneşte toate ingredientele crizei europene : secularizarea brutală a societăţii (numai 26 % dintre spanioli asistă la messa dominicala, 2 tineri din 3 sunt indiferenţi religios), criza economico-financiară care afectează tineretul (46,1 % dintre tinerii spanioli sunt în şomaj), criza vocaţiilor.

 
Ştefan Popescu: Zilele Mondiale ale Tineretului, un adevărat succes pentru Biserica Catolică