Sediul British Council din Kabul, atacat de talibani

sediul-british-council-kabul-atacat-talibani.jpg

Atentat la British Council din Kabul (Foto: Reuters/Ahmad Masood)

Un triplu atentat a lovit vineri, 19 august, sediul British Council din capitala afgană, Kabul. Insurgenţii talibani care au pus la cale atacul au fost ucişi. Cel puţin opt persoane au murit în atentat, potrivit AFP, nouă conform BBC. Atacul a fost condamnat de premierul britanic, David Cameron.

Şeful Guvernului de la Londra, David Cameron, spune că atentatul ce a vizat sediul British Council din Kabul este unul laş. Premierul britanic le mulţumeşte militarilor străini din Afganistan care au ajutat la uciderea agresorilor.

Atacul de la British Council Kabul are loc în ziua aniversării a 92 de ani de la declararea independenţei Afganistanului faţă de autoritatea britanică.

Ambasadorul britanic în Afganistan a declarat că doi britanici şi un sud-african, prezenţi în instituţie au supravieţuit atacului, ei reuşind să se adăpostească într-o cameră securizată din interiorul clădirii.

Ministerul britanic de Externe anunţă că toţi cei care au scăpat atacului sunt în stare bună, dar şocaţi de cele întâmplate.

 

Talibanii revendică atentatul de la British Council Kabul

 

Un purtător de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, contactat de AFP, a declarat că ţinta atacului au fost consulatul britanic şi o anexă a ONU.

"Astăzi (vineri) este aniversarea independenţei noastre obţinute faţă de britanici în urmă cu 92 de ani. Atacul de astăzi marchează această zi. Britanicii ne-au invadat din nou ţara", a afirmat oficialul taliban.

Un purtător de cuvânt al Misiunii ONU în Afganistan a dezminţit că o clădire a ONU ar fi fost vizată de atac.