Pumni şi rugăciuni la Madrid, pe fondul vizitei Papei

pumni-rugaciuni-madrid-fondul-vizitei-papei.jpg

Papa Benedict al XVI-lea, primit la Madrid de o mulţime de oameni (Foto: Reuters/Andrea Comas).

Noi violenţe s-au înregistrat în capitala Spaniei, joi seară, în contextul vizitei Papei Benedict al XVI-lea la Madrid. Scutierii au dispersat cu lovituri de baston manifestanţii împotriva Suveranului Pontif, reuniţi în piaţa Puerta del Sol.

Manifestanţii contra vizitei Papei Benedict la Madrid susţin că Poliţia spaniolă a făcut exces de zel, folosind forţa împotriva lor, joi seară, la Madrid.

Aproximativ o sută de poliţişti cu 20 de camionete au fost trimişi în piaţa Puerta del Sol, ţinând la distanţă grupurile de pelerine de cele de protestatari.

După ce le-a cerut manifestanţilor împotriva vizitei Papei Benedict la Madrid să se disperseze, poliţiştii i-au lovit cu bastoanele pe unii demonstranţi, dintre care unii au căzut pe jos.

"M-au lovit de cinci sau şase ori. Nu suntem înarmaţi, nu facem nimic. Am reuşit să îmi acopăr capul", povesteşte un manifestant în vârstă de 30 de ani, cu cotul plin de sânge.

"M-au împins şi m-am ascuns. Oamenii au plecat alergând, îi loveau", spune un gardian la muzeu, în vârstă de 58 de ani, care s-a identificat cu mişcarea "indignaţilor".

Poliţia spaniolă a încercuit practic piaţa Puerta del Sol, pentru a împiedica apariţia unor incidente violente între manifestanţii ostili vizitei Papei Benedict al XVI-lea la Madrid şi tinerii pelerini catolici.

 

Noi manifestaţii împotriva vizitei Papei Benedict la Madrid, aşteptate pentru vineri

 

Manifestanţii şi pelerinii participanţi la Zilele Mondiale ale Tineretului s-au confruntat miercuri seară în această piaţă, de altfel un loc simbolic al demonstraţiilor "indignaţilor", în ultimele luni.

Manifestanţii împotriva vizitei Papei Benedict la Madrid protestează de fapt faţă de costurile mari ale organizării acestui eveniment (circa 50 de milioane de euro).

Protestatarii şi-au dat întâlnire vineri, la ora opt seara, la Puerta del Sol, pentru o nouă manifestaţie.