Lumea arabă, între democraţie şi sânge

lumea-araba-democratie-sange.jpeg

Protestele din lumea arabă nu au adus schimbările dorite (Foto: Reuters/Asmaa Waguih).

Siria, Libia, Irak şi Pakistan sunt scena unor violenţe fără precedent. Acest lucru pune în discuţie eficacitatea intervenţiei marilor puteri occidentale în această regiune. Primăvara arabă care promitea democraţie, libertate şi prosperitate a dus la instabilitate politică şi economică.

Intensificarea violenţelor din Irak şi din Pakistan în ultimele zile arată că forţele aliate nu au înregistrat o victorie majoră împotriva terorismului, iar schimbarea de regim nu a fost sinonimă cu pacea, liniştea şi progresul.

Nouă camioane-cisternă ale NATO şi altul cu produse destinate trupelor din Afganistan au fost incendiate luni în Pakistan, după detonarea unei bombe. În altă zonă din Pakistan, bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra a zece camioane-cisternă ale NATO, staţionate pe şosea în faţa unui restaurant.

În aceeaşi zi, în Irak, au fost comise atacuri în 15 oraşe, printre care Tikrit, Bagdad, Kerbala şi Mossul. În total, au murit 74 de oameni.

Aceste scenarii riscă să se reproducă şi în alte state musulmane. În Libia, rebelii consideră că au intrat într-o "fază decisivă" după succesele militare înregistrate în mai multe oraşe-cheie. Washingtonul consideră că "zilele dictatorului libian sunt numărate", iar unele surse franceze consideră că acest lucru se va produce înainte de sfârşitul lunii.

 

Oare căderea lui Muammar Gaddafi ar aduce cu ea şi liniştea în Libia?

 

La această întrebare nimeni nu cunoaşte răspunsul, triburile pro-Gaddafi, mai ales cele din zona Sirte pot continua războiul sub formă de gherilă şi atentate teroriste.

Scenariul irakian se poate repeta şi în Siria: minoritatea alauită, o minoritate de natură şiită (de unde şi apropierea cu Iranul şi cu miliţiile şiite Hezbollah din Liban) reprezintă numai 13% din populaţie, dar controlează statul. Dificil de crezut că dacă va pierde puterea, îşi va putea păstra aceleaşi avantaje economice şi sociale.

Represiunea se intensifică în Siria, întrucât în joc este soarta regimului şi a acestei minorităţi. Cel puţin 1.800 de morţi s-au înregistrat de la începutul revoltelor, pe 15 martie.

Şi dacă războiul intercomunitar, odată declanşat în Siria, se va extinde şi în Liban, unde echilibrul precar între diversele comunităţi depinde în mare măsură de Damasc? Riscul haosului în lumea musulmană este foarte posibil, iar capacitatea Occidentului de a reacţiona este tot mai limitată pe fondul crizei economice.