Ratko Mladici îşi îndeamnă susţinătorii la calm

Ratko Mladici, inculpat pentru genocid de justiţia internaţională şi capturat joi de Poliţia sârbă, le-a adresat sâmbătă susţinătorilor săi un apel "la calm", precizând că nu vrea "o baie de sânge" sau revolte. Avocatul lui Mladici, Miloş Saljici, spune că acesta este conştient că va merge la Haga (sediul Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie), nu ştie când, dar vrea linişte până atunci.

Aceste declaraţii ale lui Ratko Mladici, transmise de avocatul său, intervin cu o zi înaintea unui miting prevăzut duminică seara în centrul Belgradului, la apelul Partidului Radical (ultranaţionalist), pentru a protesta faţă de arestarea fostului lider militar al sârbilor din Bosnia.

Ratko Mladici, în vârstă de 69 de ani, a fost arestat joi dimineaţă într-un sat din nod-estul Serbiei, Lazarevo, după 16 ani de căutări. Justiţia sârbă a decis vineri că poate fi transferat la Haga, dar avocatul său a anunţat că luni va face apel împotriva deciziei, prin poştă.

"El vrea să fie examinat de medici care nu au legături cu tribunalul, precum preşedinta Parlamentului, Slaviţa Djukici-Dejanovici", a precizat Saljici.

"Dispoziţia sa se schimbă în funcţie de subiectul discutat, este încă într-o anumită confuzie, dar este mulţumit de tratamentul din detenţie", potrivit avocatului.

O sursă din administraţia penitenciarelor a declarat că "Mladici mănâncă regulat, se uită la televizor şi este în general mulţumit de modul în care este tratat".