Noi violenţe au avut loc în Siria

siria-manifestanti-reuters.jpg

Manifestanţi în Siria (Foto: Reuters)

Cel puţin trei manifestanţi au fost ucişi vineri, 8 aprilie, de forţele de securitate, la Deraa, în sudul Siriei. Mii de persoane manifestau împotriva regimului în alte oraşe din ţară.

Deraa este un oraş situat la o sută de kilometri sud de Damasc. Localitatea reprezintă punctul central al mişcării de contestare a regimului Bashar al-Assad.

"Mii de manifestanţi au ieşit din trei moschei, pentru a se aduna în piaţa din faţa Palatului de Justiţie. Situaţia este foarte tensionată. Forţele de securitate în civil au lansat la început grenade lacrimogene, pentru a încerca să-i disperseze, apoi au tras cu gloanţe reale şi de cauciuc, în timp ce manifestanţii aruncau cu pietre. Confruntările continuă", declară un militant pentru drepturile omului.

Confruntări au avut loc şi la Homs, oraş situat la 160 de kilometri nord de Damasc, dar şi la Harasta, la 12 kilometri nord de Capitală.

Aproape şapte mii de persoane au manifestat în şase localităţi cu majoritate kurdă din nordul ţării, cerând ridicarea stării de urgenţă în vigoare din anii '60, dar şi pentru a cere eliberarea a două sute de deţinuţi. Ei scandează "Dumnezeu, Siria şi Libertate" şi "Nici arabi, nici kurzi, unitate naţională".

Noile proteste au loc la o zi după ce şeful statului, Bashar al-Assad a dat un decret ce a pus capăt unui conflict de o jumătate de secol, naturalizând zeci de mii de kurzi.

De la jumătatea lunii martie, Siria este scena unei mişcări de contestare fără precedent a regimului lui Bashar al-Assad. Confruntările cu forţele de ordine s-au soldat cu peste o sută de morţi, potrivit militanţilor pentru drepturile omului.