Anul 2010, cel mai sângeros pentru civilii din Afganistan

afganistan-poza-afp-oameni-inarmati-un-punct-control.jpg

Securitatea rămâne o problemă în Afganistan (Foto : AFP).

Anul trecut a fost cel mai sângeros pentru civilii din Afganistan, de la începerea războiului dintre talibani şi forţele internaţionale. S-au înregistrat aproape 2.800 de morţi, trei sferturi dintre victime fiind ucise de insurgenţi, anunţă Organizaţia Naţiunilor Unite.

Insurecţia talibanilor s-a intensificat şi chiar a câştigat teren în ultimii ani, subliniază raportul ONU. Numărul civililor ucişi în 2010 a crescut cu 15%, în raport cu anul predecent.

Insurgenţii talibani sau alte grupări fundamentaliste sunt direct responsabili de moartea a 75% dintre aceşti civili. Cele mai frecvente sunt atentatele sinucigaşe şi bombele artizanale.

Documentul e publicat cu câteva luni înainte de retragerea trupelor internaţionale, care ar urma să ducă până în 2014 la transferul total al responsabilităţii securităţii ţării către forţele afgane.

Comunitatea internaţională l-a instalat pe Hamid Karzai la conducerea statului, la sfârşitul lui 2001, după înlăturarea talibanilor de la putere. Karzai s-a menţinut la putere graţie prezenţei a circa 150 de mii de militari străini aflaţi sub comanda NATO, între care două treimi americani, în condiţiile în care insurecţia talibanilor câştigă teren şi se intensifică.

Forţa NATO, condusă de americani este acuzată că a ucis cel puţin 65 de civili în atacuri împotriva insurgenţilor, precum şi nouă copii pe 1 martie.

Karzai a denunţat cele două drame, cerând NATO să înceteze aceste "crime", care determină cetăţenii să se alăture rebeliunii. De atunci, manifestaţiile împotriva NATO şi în special împotriva Statelor Unite s-au multiplicat.

Anul 2010 a fost de departe şi cel mai sângeros pentru militarii străini, în cei nouă ani de război, cu 711 morţi.