Zeci de morţi într-un atentat în centrul Pakistanului

pakistan-harta-3.jpg

Pakistanul, lovit de un val de atentate.

Cel puţin 20 de persoane au fost ucise şi alte 127 rănite într-un atentat cu maşină capcană, comis marţi dimineaţă, într-o staţie de benzină din centrul Pakistanului, a anunţat Poliţia. Surse spitaliceşti locale au declarat că numărul morţilor va creşte, pentru că mulţi răniţi se află în stare critică.

"Era o maşină-capcană, anchetăm dacă aceasta era sau nu condusă de un kamikaze", a declarat pentru Agenţia France Presse, prin telefon, şeful Poliţiei regionale Faisalabad, oraş din centrul ţării, unde s-a produs atentatul.

Explozia a avut loc în apropiere de rezervorul de GPL într-o staţie de benzină.

Pakistanul este devastat de un val fără precedent de atentate, comise în special de talibanii aliaţi reţelei teroriste Al-Qaida şi soldate cu peste patru mii de morţi în trei ani şi jumătate.