Grupare anarhistă, responsabilă pentru atentatele de la Roma

roma.jpg

Roma

O grupare anarhistă a revendicat, joi seară, exploziile de la Roma ale unor colete-capcană în ambasadele Elveţiei şi Chile. Atacurile s-au soldat cu rănirea a două persoane şi avertizarea tuturor reprezentanţelor diplomatice din capitala italiană.

Pentru autorităţile italiene, atentatele contra ambasadelor Elveţiei şi statului Chile la Roma au fost organizate de o mişcare anarhistă. Ministrul de Interne, Roberto Maroni, a precizat că anchetatorii privilegiau “pista anarhistă insurecţională”, comparând aceste atacuri cu cele care au avut loc în Grecia în noiembrie. 14 pachete şi plicuri-capcană au fost atunci trimise cancelarei germane Angela Merkel, preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, premierului italian Silvio Berlusconi şi altor instituţii şi ambasade europene.

Roberto Maroni a indicat că deţine probe despre existenţa unor legături între episoadele de la Roma şi cele din Grecia, între gruparea anarhistă greacă, Conspiratia celulelor de foc şi cea italiană, Federaţia anahristă informală.

Ambasadele străine la Roma sunt în alertă şi au luat măsuri suplimentare pentru asigurarea securităţii acestora: primirea pachetelor a fost pentru moment blocată. Pe Via Veneto, cancelaria ambasadei americane este închisă pentru vacanţele de sfârşit de an şi nu a fost nevoie să se ia măsuri suplimentare de siguranţă.

Nu este pentru prima dată când ambasada elveţiană la Roma este vizată de un atentat. Pe 5 octombrie o bombă incendiară a fost descoperită în incinta cancelariei diplomatice. Nu a explodat, dar era însoţită de un mesaj “Eliberati-i pe Costa, Silvia şi Billy”. Aceşti 3 anarhişti italieni, arestaţi în aprilie la Zurich, au fost arestaţi în aprilie, căci planificau un atentat contra sediului elveţian al companiei IBM, după cum ne informeaza cotidianul eleveţian francofon Le Matin. O altă alertă cu bombă a avut loc joi la primăria Romei.