Evadare în masă în Mexic

Peste 140 de deţinuţi au evadat joi dintr-o închisoare din nord-estul Mexicului, aflată în apropiere de graniţa cu Statele Unite, au anunţat, vineri, surse oficiale, citate de AFP.

"Este vorba despre 141 de deţinuţi, care au evadat din închisoarea Nuevo Laredo", a declarat Antonio Garza, coordonator pentru securitate publică în statul Tamaulipas, adăugând că deţinuţii evadaţi "au fost ajutaţi de personalul închisorii".

Garza a precizat că şi directorul centrului pentru executarea pedepselor de la Nuevo Laredo este dat dispărut.

Un funcţionar al închisorii anunţase iniţial că 159 de deţinuţi ar fi evadat, plecând, probabil, pe poarta principală a penitenciarului.

Evadarea este una dintre cele mai importante din ultimii ani, însă nu reprezintă un caz izolat, deţinuţii plătind deseori mită pentru a-şi asigura complicitatea gardienilor. În septembrie, 85 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare din Reynos, oraş situat tot în apropierea graniţei cu SUA, iar în perioada ianuarie - septembrie, circa 200 de deţinuţi au evadat numai din închisorile din statul Tamaulipas.

Regiunea este teatrul unor confruntări violente între Cartelul Golfului şi foştii săi aliaţi din organizaţia Zeta. "Războiul cartelurilor" pentru controlul asupra pieţei locale şi a rutelor de trafic de droguri către Statele Unite s-a soldat cu peste 30.000 de victime şi confruntări violente cu forţele de ordine în ultimii patru ani, după venirea la putere a preşedintelui Felipe Calderon.