Mobilizare socială în Europa

grecia-poza-afp-proteste-oameni-se-imbrancesc.jpg

Europa în general, Grecia în mod particular, scena unor noi proteste de stradă (Foto : AFP)

Zi de mobilizare socială miercuri, 15 decembrie, în toată Europa, împotriva planurilor de austeritate, care s-au multiplicat anul acesta. Mobilizarea cea mai mare se anunţă în Grecia, deşi alte manifestaţii sunt prevăzute în Republica Cehă, în Belgia şi în Luxemburg.

Manifestaţia de la Bruxelles va avea un caracter simbolic, pentru că joi capitala Belgiei va găzdui o reuniune a şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii Europene, tocmai pentru a discuta despre criză care afectează zona euro şi despre ce ar trebui făcut în vederea ieşirii din criză.

Sindicalişti din Germania, Franţa şi Belgia şi-au dat întâlnire miercuri şi la Luxemburg, unde împreună cu colegi de-ai lor de la faţa locului, vor protesta în faţa Camerei Deputaţilor, dar reprezentanţii lor vor fi primiţi şi de premierul Jean-Claude Junker.

La Praga, este anunţată, printre altele, o acţiune de protest a poliţiştilor şi a pompierilor faţă de bugetul de austeritate de anul viitor.

În Franţa, cinci confederaţii sindicale au organizat mai multe acţiuni în câteva zeci de localităţi, mai ales în faţa unor prefecturi. La Paris, manifestaţia este prevăzută în faţa Ministerului Economiei, iar la Strasbourg, în faţa Parlamentului European.

Tot atâtea gesturi simbolice, deci, pentru că sindicatele sunt neliniştite, spun ele, de dispariţia "Europei sociale". Actuala criză a diminuat bugetele pentru numeroase programe sociale, iar ideea de "progres social" dispare treptat din limbajul oamenilor politici. Şi mai grav este faptul că populaţia a acceptat în numeroase ţări să facă sacrificii, dar nu are nici o garanţie că reforma sistemului financiar mondial se va accelera şi că va reuşi.