Copiii, tot mai sedentari și anxioși

id195697_inquam_photos_george_calin.jpg

Sursa imaginii: 
Inquam Photos/George Călin

Două studii recente trag un semnal de alarmă : numărul copiilor sedentari este în creștere, la fel și numărul celor care suferă de forme severe de anxietate. 

Nivelul de activitate fizică a copiilor nu a reușit să revină la nivelul de dinaintea pandemiei, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Bristol care arată că doar 36% dintre ei respectau orientările naționale recomandate pentru activitatea fizică - la sfârșitul anului 2021. Copiii cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani au luat parte în medie la doar 56 de minute - mai puțin decât ora recomandată - de activitate fizică de intensitate moderată în timpul săptămânii, din aprilie până în decembrie anul trecut. Cercetătorii au spus că timpul a fost mai redus cu aproximativ opt minute - o scădere de 13% - comparativ cu timpul petrecut  înainte de pandemie. Profesorul Russ Jago, de la Universitatea din Bristol, a declarat: „A fost surprinzătoare măsura în care nivelurile de activitate fizică ale copiilor au scăzut după pandemie, ceea ce indică faptul că schimbările în modelele de activitate fizică nu au revenit la nivelurile anterioare odată ce libertățile au fost restabilite. Aceste constatări evidențiază o nevoie mai mare de a lucra cu copiii, familiile, școlile și comunitățile pentru a maximiza oportunitățile copiilor de a fi activi din punct de vedere fizic, pe măsură ce ieșim din pandemia COVID-19." Studiul a relevat, de asemenea, o creștere marcantă a timpului de sedentarism, copiii petrecând cu 25 de minute mai mult pe zi fără să facă nimic. La studiu au participat aproape 400 de copii și părinții acestora, din 23 de școli din zona Bristol.

Pe de altă parte, un alt studiu arată că o cincime dintre copiii din întreaga lume au simptome de anxietate care sunt "clinic ridicate" sau mai rele decât ceea ce este considerat normal. Simptomele anxietăţii pot fi dificil de observat, dar cu cât părinţii observă mai devreme semnele, cu atât mai repede profesioniştii în domeniul sănătăţii mintale "pot ajuta părinţii şi copiii să înţeleagă ce se întâmplă", a declarat Dr. Rebecca Baum, profesor de pediatrie generală şi medicină pentru adolescenţi la Universitatea din Carolina de Nord din Chapel Hill. Specialiștii avertizează că, în timp ce o persoană cu anxietate generalizată îşi poate face griji cu privire la diverse lucruri de zi cu zi, o persoană cu anxietate socială are, de obicei, are "temeri sau îngrijorări intense sau persistente cu privire la faptul că va fi judecată negativ de către alte persoane". În Statele Unite, 9,4% dintre copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 17 ani - aproximativ 5,8 milioane - au fost diagnosticaţi cu anxietate între 2016 şi 2019, potrivit Centrelor pentru controlul şi prevenirea bolilor din SUA, potrivit CNN. Specialiștii spun câ singurul tratament pentru tulburările de anxietate este terapia cognitiv-comportamentală care implică un anumit nivel de terapie de expunere, care îi poate ajuta pe copii să se simtă confortabil făcând lucrurile de care se tem.