Cazul Colectiv, o nouă amânare. Iancu: Când o să înțelegem că spațiile neconforme trebuie închise?

_dsc9623-colectiv.jpg

65 de tineri au murit în incendiul din Colectiv
Sursa imaginii: 
Eduard Vasilica | RFI

Pronunţarea în dosarul Colectiv a fost amânată din nou. Magistrații de la Curtea de Apel Bucureşti au hotărât azi ca termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii să fie amânat pentru data de 3 mai. Au trecut aproape 6 ani și 6 luni de la tragedia din Colectiv. 65 de tineri au murit atunci, iar alţi zeci îşi trăiesc viaţa în condiții grele. La RFI, unul dintre părinții tinerilor decedați în clubul Colectiv, Eugen Iancu, membru fondator al „Asociației Colectiv GTG 3010”, spune că autoritățile au eșuat în elucidarea acestui caz și în luarea de măsuri concrete pentru prevenirea repetării unei astfel de tragedii.

„Amână termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 03 mai 2022. Pronun'ată astăzi, 15 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”, potrivit minutei Curții de Apel.

Și la ultimul termen, din 3 martie, pronunțarea a fost amânată.

Prima instanță, Tribunalul București, a dat sentințe grele, cu executare. Instanţa s-a pronunţat în 16 decembrie 2019, când a fost condamnat și fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, la 8 ani şi 6 luni.

Foştii patroni ai clubului Colectiv, George Anastasescu Costin Mincu şi despre Paul Gancea, au primit, în primă instanţă, pedepse de câte 11 ani şi opt luni de închisoare. Fosta angajată a Primăriei Sectorului 4, Aurelia Iofciu, a fost condamnată la 8 ani de închisoare. Administratorul firmei de artificii, Daniela Niţă, condamnată la 12 ani şi 8 luni, pirotehnisul Zaharia Viorel, condamnat la 9 ani şi 8 luni în spatele gratiilor, pirotehnistul Moise Marian, condamnat la 10 ani, patronul firmei de artificii, Cristian Niţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis ca închisoare să facă şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei, ambii primind pedepse de câte 9 ani şi 2 luni.

Fostele angajate ale Primăriei Sectorului 4, Larisa Ganea şi Ramona Moţoc au primit pedepse cu închisoare de 7, respectiv 3 ani.

În primă instanță, condamnaţii au fost obligaţi să plătească daune morale uriaşe victimelor, de peste 42 de milioane de euro, cea mai mare sumă acordată fiind 500.000 de euro, în câteva cazuri. Eugen Iancu, tatăl unui tânăr care a murit în incendiul de la Colectiv, a primit daune morale 250.000 euro şi 15.000 lei daune materiale. La ultimul termen, Eugen Iancu a cerut daune în valoare de 40 de milioane de euro. Andrei Găluţ, solistul trupei Goodbye to Gravity, singurul supravieţuitor din formaţie, a primit 400.000 euro daune morale şi 60.000 lei daune materiale. La ultimul termen de la tribunal, el a solicitat 8 milioane de euro. Magistraţii de la Tribunalul Municipiului Bucureşti au stabilit ca, pe lângă pedepsele cu închisoarea, cei care se fac vinovaţi de incendiul de la Colectiv să plătească şi cheltuielile de spitalizare ale persoanelor decedate, precum şi cele referitoare la persoanele vătămate în deflagraţie.

De la decizia Tribunalului București până în prezent, Cristian Popescu Piedone a candidat din nou şi câştigat votul bucureştenilor pentru a fi primar la Sectorul 5.

În urma incendiului din Clubul Colectiv, au murit la faţa locului 26 de persoane. Apoi au murit mulţi dintre răniţii internaţi. Numărul victimelor a ajuns la 64. Printre cei care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei erau artişti, fotografi, jurnalişti, olimpici şi studenţi. După un an şi 9 luni de la tragedie, un alt tânăr a murit, ridicând bilanţul total la 65.

Eugen Iancu: Când o să înțelegem că spațiile neconforme trebuie închise?

Unul dintre părinții tinerilor decedați în clubul Colectiv, Eugen Iancu, membru fondator al „Asociației Colectiv GTG 3010”, spune la RFI că se temea că va avea loc din nou o amânare, în condițiile în care de aproape un an nu se mai poate da decizia finală fără motivare.

„Sunt convins că vor fi reduse spre minim pedepsele pentru angajații statului. E convingerea mea. De ani buni, angajații statului nu pot fi găsăți vinovați, de la Revoluție și Mineriade. Astfel de procese trenează”, mai spune Eugen Iancu.

Membrul fondator al „Asociației Colectiv GTG 3010” mai remarcă faptul că „din păcate se sting din viață din ce în ce mai mulți părinți ai victimelor din Colectiv înainte de a afla cine a fost de vină pentru moartea copiilor lor. Au murit până acum părinți a șase copii decedați în Colectiv”.

„În acești 7 ani nu s-a construit niciun spital, nu s-a construit nicio secție medicală, nu s-a dat nicio lege pentru funcționarea spațiilor publice. Avem incendii foarte des în blocuri, în case, magazine, depozite, în spitale, iar pompierii ne spun că tocmai ce au dat o amendă. Domnule, când o să înțelegem că spațiile neconforme trebuie închise? În România nu se face prevenție. Noi doar ne rugăm la Dumnezeu să nu ni se întâmple”, mai afirmă Iancu.

Ascultă:

 
Eugen Iancu, despre cazul Colectiv