Pandemia introduce învățământul online definitiv în universități

img-20220408-wa0025.jpg

Ministrul Educației la Consiliul Național al Rectorilor
Sursa imaginii: 
Violeta Cincu | RFI Romania

Prezent la Consiliul Național al Rectorilor care s-a desfășurat la Iași, ministrul Educației a declarat că se redefinește forma de învăţământ cu frecvența care presupunea interacțiunea nemijlocită între profesori și studenți. Online-ul intră în orar dar într-o proporție diferită în funcție de domeniu. Sorin Câmpeanu a precizat că și durata învățământului superior artistic se extinde de la trei la patru ani.Iar universitățile vor putea elibera diplomele de doctor.

După ore de dezbateri de cu rectorii universităților din România dar și din Republica Moldova, ministrul Educației a declarat la Iași că ”ordonanța de urgență prevede că se redefinește forma de învățământ cu frecvență care până acum era definită prin interacțiunea nemijlocită în spațiul universitar între studenți și profesori. Acum sunt permise o serie de activități online în limbaj obișnuit. În limbaj juridic, activități susținute prin mijloace informatice, electronice și de comunicare specifică. Într-o proporție diferită în funcție de domeniu pentru că proporția orelor de curs pe care le poți susține fără prezență fizică diferă de la domeniul medical la cel ingineresc. ARACIS va analiza fiecare domeniu și va spune care este procentul admis pentru fiecare domeniu. Există și o abordare separată în funcție de nivel.”. Sorin Cîmpeanu spune că modificările se aplică din anul universitar 2022-2023. Tot de atunci intră în vigoare și o altă măsură. Durata studiilor în universitățile de arte crește de la trei la patru ani.

Credite de studii și autonomie mai mare pentru universități

Ministrul Educației a adus vești bune și pentru viitorii studenți. Vor putea beneficia de credite de studii fără garanții: „ este vorba de o propunere pe care Banca Europeană de Investiții (BEI) a făcut-o pentru ca Agenția de credite și burse să funcționeze. Funcționează de mai bine de zece ani. A acordat doar burse. Nu credite pentru studenți. Principala opreliște a fost aceea a imposibilității existenței unor garanții bancare. BEI vine cu această ofertă pentru a finanța credite pentru studenți fără a impune garanții pe care orice bancă comercială le impune„ Ministrul Educației mărește autonomia universităților. Vor putea elibera diplome duble care aduc dublă specializare fără să mai treacă prin procesul birocratic al acreditării. Finanțarea instituțiilor de învățământ superior pe segmentul calitate crește de la 26,5% la 35%. Crește și autonomia financiară a universităților care vor putea să folosească economiile din sold pentru proiecte proprii fără aprobarea Ministerului Finanțelor așa cum este acum.Și instituțiile de învățământ superior vor putea elibera diplomele de doctor: Este normal ca o universitate în care se dă examenul de admitere la doctorat, în care se organizează tot procesul de pregătire doctorală, în care se organizează susținerea referatelor și a activităților pe parcursul pregătirii doctorale, în care se organizează și susținerea tezei și se propune acordarea calificativului, să fie cea care eliberează și diploma de doctorat. Odată cu asumarea răspunderii, pentru că Universitatea este singura și cea care cunoaște cel mai bine tot parcursul de pregătire doctorală pentru fiecare student doctorand înmatriculat. Acest lucru vine în paralel cu asumarea răspunderii”.

Mii de studenți care învățau Medicina în universitățile din Ucraina vor acum să studieze în România.

Ministrul Educației a admis că înmatricularea studenților din Ucraina este una anevoioasă: "Pentru studenți, sunt două categorii. Cei care provin din universitățile ucrainene și sunt de naționalitate ucraineană și acestea beneficiază de finanțare de la statul român. Precum studenții români. Sunt și ceilalți studenți, care învățau pe cont propriu, valutar, în Ucraina și care pot fi primiți la decizia universității. Am flexibilizat legislația în sensul următor: am trimis înmatricularea la orice moment. În mod normal, înmatricularea se face la începutul anului universitar. Am permis universităților să înmatriculeze la orice moment. În urma organizării unui examen de evaluare a competențelor, Universitatea poate să ia decizia dacă îl înmatriculează și în ce an. Diferența dintre elevi și studenți este foarte mare. Elevii, în marea lor majoritate, nu pot comunica într-o altă limbă decât cea ucraineană. Studenții pot fi înmatriculați și la programe existente în limba franceză, engleză. Pe data de 14 aprilie va veni ministrul marocan al învățământului superior. Ne-a trimis deja o listă cu 4905 de studenți marocani care învățau în universitățile din Ucraina. Doar în domeniul medical. Se discută acum, la nivelul Universităților de Medicină și Farmacie din România, câți și în ce condiții pot accepta din acești studenți, doar cei marocani. Sunt în legătură directă și cu ministrul tunisian, care are aceeași solicitare”„ Sorin Cîmpeanu a precizat că în cazul studenților din Ucraina aflaţi în anii terminali care nu au acte nu vor fi înmatriculați pentru că ar periclita credibilitatea instituțiilor de învățământ superior la nivelul Uniunii Europene